CFR Cluj și CSU Craiova, două dintre principalele contracandidate la titlul de campioană, au încheiat nedecis partida din cadrul ultimei etape a turului de campionat, scor 0-0, la capătul unei confruntări cu un fotbal puțin și fără prea multe faze de poartă.
Clujenii și-au arătat forța ofensivă încă din debutul partidei și s-au instalat în jumătatea oltenilor, dar fără să amenințe periculos poarta lui Pigliacelli. Costache a încercat să-i trimită unui coechipier în careu, dar centrarea a fost blocată de un adversar (2). Cele două formații s-au tatonat reciproc, iar ocaziile notabile în primul sfert de oră au lipsit. Deac a trimis o centrare în careu dintr-o lovitură liberă, Debeljuh a încercat să îi devieze cu capul unui coechipier, dar defensiva craiovenilor a respins (12).
După douăzeci de minute lipsite de faze clare de gol de ambele părți și cu un joc anemic, CFR a fost aproape de a deschide scorul prin Djokovic, care a trimis cu capul spre poartă, dar portarul a fost la post și a respins (24). Mihai Bălașa a rămas singur în careu și în urma unei centrări, dar reluarea sa a fost lamentabilă mult pe lângă poartă (27). Și tot el a trimis din nou pe lângă poartă câteva minute mai târziu în urma unei centrări a lui Bancu (31).
Cea mai mare ocazie de gol a primei părți a aparținut oaspeților, Ivan Mamut a fost într-o poziție excelentă de gol, dar Bălgrădean a itnervenit providențial și l-a blocat (33).
Prima repriză s-a încheiat fără ocazii notabile, iar cele două formații au părut că sunt cu gândul la vacanța de iarnă.
Cel de-al doilea mitan a început în aceeași notă și același joc echilibrat, nici una dintre cele două combatante nu au riscant prea mult. A fost un joc de uzură, lipsit de faze periculoase de poartă și cu atacuri timite la poarta adversă.
Fundașul CFR-ului, Andrei Burcă, a avut o situație importantă de a înscrie, dar reluarea sa cu capul nu a prins cadrul porții (53). Reagy Ofosu a trimis și el spre poartă, dar Bălgrădean a intervenit din nou și a menținut poarta intactă (57). Vinicius a avut și el șansa de a deschide scorul, dar reluarea sa cu capul a trecut pe lângă poartă (64).
Ocazie uriașă pentru Craiova. După o combinație în jumătatea gazdelor, Ovidiu Bic ar fi putut da lovitura de grație campioanei, dar reluarea sa în forță din marginea careului a lovit bara transversală și Bălgrădean a reținut (88). Păun a șutat plasat din afara careului, dar Pigliacelli a reținut fără probleme (89).
Partida s-a încheiat cu o remiză albă în Gruia, iar CFR Cluj încheie anul pe poziția a treia în clasamentul Ligii I, cu 31 de puncte, la un punct diferență de ocupanta locului secund, CSU Craiova și la trei de liderul FCSB.
Echipele de start:
CFR Cluj: Bălgrădean – Manea (Susic, min 75), Vinicius, A. Burcă, Camora – C. Deac, W. Soares (Păun, min. 86), Djokovic – M.Gîdea (Chipciu, min. 9 (Pereira, min. 75)), Debeljuh, V. Costache (Itu, min. 82)
Rezerve: Sandomierski – Susic, Ciobotariu, Hoban, Itu, Pereira, Păun, Chipciu, Vojtus
Antrenor: Edi Iordănescu
CSU Craiova: Pigliacelli – Șt. Vlădoiu, Bălașa, Papp, N. bancu – Nistor, Ov. Bic, Cicâldău – V. Constantin (Bărbuț, min. 56), I. Mamut, Ofosu
Rezerve: I. Popescu – I. Mitran, M. Cosntantin, Vătăjelu, Screciu, Cătățînă, Bărbuț, Baiaram, A. Ivan
Antrenor: Corneliu Papură
Arbitru: Petrescu Radu (Bucureşti)
Asistenți: Grigoriu Mircea Mihail (Bucureşti), Nicoară Marius (Drobeta Turnu Severin)
Cartonașe galbene: Susic (82), Păun (85), Pereira (90) // Mamut (77), Ofosu (81)
