Universitatea Cluj a anunțat astăzi un nou transfer din această pauză de iarnă. Este vorba de tânărul fundaș dreapta Rareș Sburlea, 18 ani, care a fost crescut de academia de juniori ASC Kids Tâmpa Brașov.
Acesta s-a alăturat Universității Cluj sub formă de împrumut cu opțiune de transfer definitiv.
Sburlea s-a alăturat echipei în cantonamentul desfășurat la Mogoșoaia, având parte de câteva evoluții entuziasmante în jocurile de pregătire.
Într-un interviu acordat site-ului oficial, fcucluj.ro, juniorul brașovean a fost extrem de entuziasmat că a semnat primul contract de profesionist cu Universitatea Cluj.
„A fost ceva incredibil, să știu că pot ajunge la ”U”. În seara aceea nici nu am putut să dorm. Mă tot gândeam cum va fi atmosfera, colegii. Știam că e ceva foarte important pentru mine. Sunt mândru în primul rând. Pentru mine acesta chiar e un pas important. Am ajuns la o echipă de tradiție, e fascinant ce mi se întâmplă. Sper să joc cât mai bine aici„, a declarat Sburlea.
Cel mai frumos moment trăit pe terenul de fotbal
„În urmă cu ceva timp, pe când jucam la FC Brașov, am câștigat un turneu în Bulgaria. A fost un sentiment foarte frumos și un moment special. Eram singura echipă străină de acolo„, a povestit juniorul.
Primii pași în fotbal
„Am început la Corona Brașov, după am jucat la juniorii celor de la FC Brașov, când era echipa în Liga 1. După care am fost transferat la ACS Kids Tâmpa Brașov și apoi am ajuns aici„, a mai declarat tanarul fotbalist.
