Ce prestație au avut „studenții” în jocul cu liderul FCU Craiova 1948

Universitatea Cluj a reușit una dintre cele mai importante victorii din acest sezon regulat în fața celor de la FCU Craiova 1948, liderul ligii secunde.

Jocul a fost unul echilibrat, ambele echipe încercând să se anihileze reciproc, fără a avea prea multe faze de poartă. Craiovenii antrenați de Ovidiu Stângă (demis după meci n.r.) au fost mai periculoși fără doar și poate pe faza ofensivă, dar „studenții” lui Costel Enache au fost mai pragmatici reușind să depășească eșecurile cu Viitorul în Cupă dar mai ales cel de la Recea și să aducă o victorie vitală pentru accederea în play-off.

Sportul Clujean a realizat o analiză succintă a evoluției fiecărui jucător al ”U„ Cluj:

Muțiu – Goalkeeper-ul „studenților” a oferit siguranță echipei sale în partida cu liderul ligii secunde. A intervenit perfect la Cristea și Raicea, dar a comis și o eroare ce putea costa victoria clujenilor în finalul jocului atunci când a respins greșit de sub bară.

Telcean – În comparație cu partida de la Recea, s-a văzut în mod cert o evoluție în jocul lui. A fost mult mai sigur în duelurile cu adversarul și a avut o prezență bună la fazele fixe ale clujenilor.

Dican – Partida cu Recea a fost o întâmplare nefericită pentru tânărul fundaș, unde nu a avut reușite, dar în jocul cu Craiova a câștigat majoritatea duelurilor cu adversarul. Randamentul său a scăzut pe final atunci când a fost depășit ușor de atacanții formației antrenate de Ovidiu Stângă la fazele fixe sau la centrările în careu.

Filip – Fostul jucător al celor de la Dinamo s-a descurcat perfect în rolul de căpitan în fața primului loc din campionat. A intervenit perfect în majoritatea fazelor create de olteni, dar pe final a comis un henț în careu, nesancționat de centralul partidei.

Taub – Jocul său a fost unul oscilant, extrema alb-negrilor a arătat siguranță în prima parte, dar în al doilea mitan nu a reușit să intervină la fel de prompt, majoritatea acțiunilor adversarului venind în cele mai multe cazuri de pe partea sa.

Pîrvulescu – „Nicky” se află într-o formă bună de la venirea lui Costel Enache pe banca „studenților”. În meciul cu Craiova a acoperit bine zona sa, fiind foarte activ atât pe partea defensivă cât și în atac.

Ribeiro – Ibericul a mai scăzut din turație comparativ cu primele sale jocuri de la reluarea sezonului atunci când a fost cel mai important jucător din tabăra „șepcilor roșii”. În partida cu formația patronată de Adrian Mititelu nu a fost activ în joc, iar serviciile sale nu au fost cele mai precise.

Acka – Albanezul și-a arătat și în partida cu FCU Craiova caracterul de luptător. Activ pe ambele faze a dat assist-ul perfect pentru execuția lui Pop, după un duel la cap cu Cristea. Tackling-urile sale au fost de cele mai multe ori bune, dar pe viitor ar trebui să fie mai atent la intrări pentru a reduce numărul cartonașelor galbene.

Golan – „Decarul” alb-negrilor a avut o prestație ștearsă. Nu a participat aproape deloc la faza de atac a echipei sale, dar nici pe faza de apărare nu s-a remarcat în mod special, iar realizările au fost cu mult sub așteptări. Enache a făcut o mișcare înțeleaptă atunci când l-a înlocuit cu Alex Pop

Meșter – S-a descurcat bine în partida cu Universitatea Craiova. A arătat multă implicare în joc și a combinat bine pe faza de atac, dar în unele momente în care încearcă să-și pună în valoare tehnica individuală pierde prea ușor mingea.

Gavra – Vârful celor de la „U” s-a arătat implicat în prima parte a jocului, dar treptat a slăbit din turație. De la reluarea jocului, Gavra a început să devină mult mai activ, dar în continuare lipsesc realizările notabile

Jucătorii intrați în a doua repriză

Dintre jucătorii intrați la pauză, Alex Pop a fost cel mai bun. Mijlocașul și-a pus în valoare șutul, la momentul golului. De altfel, este cunoscut faptul că Pop este un jucător cu execuții frumoase, lucru demonstrat și în mandatul de antrenor a lui Falub. Un exemplu relevant este partida din sezonul trecut cu Viitorul Pandurii Târgu Jiu, când a înscris de două ori cu două execuții de senzație.

* Legat de celelalte schimbări nu ar fi corect să ne pronunțăm

Universitatea Cluj va disputa următorul joc pe 27 martie , pe Cluj Arena, cu Petrolul Ploiești.

FOTO: Mihai Rusu

Editor Tiberiu Fărcaș

Stroia Cătălin

Learn More →

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *