Cu trei jucători depistați pozitiv cu COVID-19 (Rondon, Costache și Debeljuh), fără portarul titular Cristi Bălgrădean între buturi și cu antrenorul suspendat, CFR Cluj nu a avut emoții duminică seara, 14 martie, și și-a respectat blazonul în fața modestei formații CSMS Iași – o candidată certă la retrogradare – pe care a zdrobit-o cu 4-0 (2-0), în cadrul etapei a 27-a a Ligii I.
În prima parte, CFR s-a aruncat în atac cu o linie ofensivă formată din trei atacanți. Cătălin Itu a avut o ocazie notabilă în minutul 25, la o reluare plasată din careu puțin peste poartă, iar Chipciu l-a luat la țintă pe portarul Brănescu două minute mai târziu cu un șut din marginea careului, reținut fără probleme de portar (27). Omrani nu a putut să îl învingă pe portar dintr-o situație de unu la unu, șutul său anemic cu latul a fost prins de Brănescu (30)
După o dominație autoritară a feroviarilor, Alexandru Chipciu a fost servit cu o pasă perfectă la marginea careului de Păun și l-a învins pe Brănescu cu un șut bine plasat, iar CFR a preluat conducerea: 1-0 (44). Un minut mai târziu, pe un contraatac-fulger, Bilel Omrani a înscris pentru 2-0 cu un șut imparabil din careul mic, în urma unei pase a lui Itu.
O primă repriză controlată autoritar de gazde, în timp ce ieșenii nu au reușit să își creeze ocazii notabile la poarta lui Sandomierski.
O combinație rapidă între Chipciu și Deac la marginea careului ar fi putut aduce golul trei, dar reluarea puternică a decarului nu a prins cadrul porții (49). Păun l-a luat și el la țintă pe Brănescu cu un șut din marginea careului, pe centru, însă mingea a fost reținută în doi timp de portar (52). În urma unui contraatac în viteză, CFR a majorat diferența după o combinație elegantă între Deac și Omrani, iar „căpitanul” campioanei a înscris elegant pe jos singur cu portarul (61). Feroviarii au continuat să atace, iar nouarul din atacul vișiniilor a ratat dubla în minutul 64, trimițând anemic peste poartă. Itu a încercat o execuție pretențioasă din careu, o tentativă de foarfecă, dar balonul s-a dus peste (68)
La CFR Cluj și-a făcut debutul și atacantul islandez Runar Mar Sigurjonsson, care l-a înlocuit pe Cătălin Itu în minutul 75.
CFR nu a oprit motoarele, iar Ciprian Deac a bifat și el „dubla” în minutul 87, cu o execuție plasată din careu dintr-o pasă de manual a islandezului Sigurjonsson. Meciul s-a încheiat cu un neverosimil 4-0 pentru feroviari, iar în urma acestui rezultat aceștia acumulează 60 de puncte, la egalitate cu formația lui Gigi Becali.
Etapa viitoare, CFR Cluj va evolua la București, cu FCSB, în derby-ul care va stabili liderul Ligii I înaintea play-off-ului. Meciul este programat vineri, 19 martie, de la ora 20:30.
Echipele de start:
CFR Cluj: Sandomierski – Latovlevici, Vinicius, Burcă, Susic (Ciubotariu, min. 69) – Itu (Sigurjonsson, min 75), Bordeianu, Deac (cpt) – Păun (M. Pereira, min. 75), Omrani (Carnat, min. 75), Gîdea (Chipciu, min. 14)
Rezerve: Arlauskis Ciubotariu, Ben Youssef, Hoban, Sigurjonsson, L. Aurelio, Pereira, Chipciu, Carnat
Antrenor: M. Bilașco
CSMS Iași: Brănescu – Onea, Frăsinescu, Baxevanos, Busu – Popa (Acosta, min. 46), Vanzo – Calcan, Flores (Platini, min. 46), Stan (Vega, min. 4) – Duranovic
Rezerve: Axinte, Cana, Zaharia, Vega Alvarez, De Iriondo, Acosta, Almada Soares, Lopes Cabral, Găitan
Antrenor: Nicolo Napoli
Arbitru principal: Horia Mladinovici
Asistenți: R. Ghinguleac, C. Vatamanu
Arbitru rezervă: Iulian Călin
Obs. de joc: C. Stătescu
Obs. de arbitri: N. Grigorescu
Cartonașe galbene: // Frăsinescu (54), Almada Soares (85)
Foto: CFR Cluj Facebook