„U” Cluj câștigă „derby-ul orgoliilor” cu Farul și trece pe primul loc în play-out!

Într-un meci fără miză în economia clasamentului, ambele formații fiind salvate matematic de la retrogradare, Universitatea Cluj și Farul Constanța s-au întâlnit în partida care trage cortina peste etapa a șasea din play-out-ul ligii secunde. Clujenii au câștigat acest veritabil derby al orgoliilor în fieful constănțenilor cu scorul 1-3 (0-2) și a trecut pe prima poziție a Grupei A din play-out.

Universitatea s-a aruncat în atac încă din debutul confruntării, iar după două minute de joc, Gavra a expediat primul șut la poartă dintr-un voleu de la marginea careului, dar mingea s-a dus pe lângă (2). Pârvulescu a centrat bine în fața porții de pe stânga, dar același Gavra nu a reușit să ajungă la o minge (5)

Fundașul Victor Dican l-a angajat cu o pasă lungă pe Sergio Ribeiro, iar portughezul a deschis scorul după o pătrundere în careu și l-a învins pe Dur-Bozoancă din 8 metri cu un șut deviat de Antoche (12). Elevii lui Costel Enache au început fulminant jocul de la Constanța și i-au înghesuit pe constănțeni în jumătatea proprie.

Farul a apăsat pedala de accelerație și a început să amenințe poarta lui Muțiu. Liviu Mihai a centrat de pe dreapta, Damașcan a reluat cu capul din 6 metri, dar reluarea sa a fost puțin pe lângă bara din stânga (18).

Ribeiro a avut o ocazie foarte mare de 2-0 în minutul 27, dar l-a luat la țintă pe portarul Dur-Bozoancă. Două minute mai târziu, Nicolae Pârvulescu a reușit un eurogol de senzație de la 20 metri și a dus scorul la 2-0 (29).

„Studenții” ar fi putut majora diferența la 3-0, după ce Gavra a scăpat singur spre poartă pe dreapta, s-a desprins din marcajul unui jucător advers și l-a servit în centru pe Ribeiro, dar portughezul a șutat slab (37). Pe un contraatac al gazdelor, Damașcan ar fi putut reduce din diferență, dar șutul său la colțul lung din marginea careului a fost respins în corner (37). Cristian Gavra a expediat un șut bine plasat de la 30 de metri, respins în corner cu dificultate de Dur-Bozoancă (43).

Universitatea a evoluat mult mai curajos, deschis și cu o dorință de victorie mult mare în primul mitan al partidei, iar scorul la pauză a rămas 0-2.

Farul a redus din diferență în debutul reprizei a doua, în urma unei faze suspecte de fault în atac a lui Silaghi asupra lui Ilieș, în urma căreia Cosmin Bîrnoi l-a învins pe Muțiu cu un șut imparabil din întoarcere (48).

Constănțenii au început să domine jocul și să alerge după egalare, în timp ce alb-negrii nu au reușit să se regăsească în partea a dua. Liviu Mihai a trimis la colțul lung din interiorul careului, dar mingea a trecut puțin pe lângă poartă (53).

Ocazie notabilă pentru Farul. Liviu Mihai l-a lansat pe Damașcan în careu, acesta din urmă a scăpat din marcaj și a reluat de la 9 metri la colțul lung, dar balonul s-a dus pe lângă bară (59).

Defensiva aliniată de Costel Enache a reușit să blocheze culoarele costănțenilor spre poarta lui Vlad Muțiu.

„Nicky” Pîrvulescu a bifat „dubla” în minutul 85 al partidei cu un șut de la 20 metri și a adus liniștea pe stadionul Farul din Constanța, iar Universitatea Cluj a terminat meciul în atac, revenind acasă cu toate cele trei puncte de la malul mării.

Următorul joc pentru „U” Cluj va fi pe teren propriu, în ultima etapă a play-out-ului sezonului regular, cu Comuna Recea, sâmbătă, 8 mai, de la ora 11:00.

Echipele de start:

Farul Constanța: Dur-Bozoancă – Băjan (Cărăruș, min. 32), M. Leca (I. Ursu, min. 32), Antoche (cpt.), Carabela (Panait, 32) – Greu, Liv. Mihai (V. Rusu, 76) – Bîrnoi (Pelivan, min 88)), Rob. Silaghi, Damașcan – Banyoi

Rezerve: Agachi, Fara – I. Ursu, D. Panait, Cărăruș, Pelivan, D. Savu, Vl. Rusu

Antrenor: Ianis Zicu

”U” Cluj: Muțiu – Telcean, Dican, Luchin (cpt.) (Acka, min. 53) – I. Filip, Negrean (Chacana, min, 88) – Ilieș (Meșter, 74), Ribeiro (Ștefănescu, min. 88), Nic. Pîrvulescu, Taub – Gavra (Al. Pop, 53)

Rezerve: Gorcea – Meșter, Sburlea, Chacana, Novac, Al. Pop, Ștefănescu, D. Acka, L. Rus

Antrenor: Costel Enache

Arbitru principal: Sergiu Anton (București)

Asistenți: Cristian Daniel Ilinca (Craiova) și Claudiu Schiopet (Braşov)

Arbitru de rezervă: Ionuț Constantinescu (Galaţi)

Observatori: Andrei Ioniță (Bucureşti) și Dumitru Crăciun (Berceni – Ilfov).

Cartonașe galbene: Antoche (68), Silaghi (77) // Ilieș (71)

Vasile Manu

10 ani de experiență în presă. Am scris și scriu în continuare și pentru eClujeanul.ro din luna iulie 2012, foaiatransilvana.ro și clujulpolitic.ro. Am acoperit toate domeniile de activitate, politic, social, administrativ, iar din iunie 2019 sunt în slujba sportului din Cluj odată cu înființarea sportulclujean.ro.

Learn More →

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *