Argintul vine la Turda! Potaissa, vicecampioana Ligii Zimbrilor după cel mai bun sezon din istorie

Potaissa Turda a încheiat cu victorie stagiunea 2020/2021 din Liga Zimbrilor la handbal masculin, trecând cu 30-26 (15-8) de Minaur Baia Mare. Succesul din capitală le-a asigurat și poziția secundă în clasament turdenilor, cea mai bună clasare din istoria clubului!

Încă din primele minute „magnificii” au fost la conducerea jocului (3-1 sau 6-3), Dumitriu și apoi Ghiță mărind avantajul la +5 pe tabelă, scor 10-5. Maramureșenii n-au găsit drumul spre gol mai bine de șase minute, timp în care Turda s-a cățărat la 13-6, intrând la pauză cu 15-8.

Minaur a pornit tare în actul secund, fosta campioană a României apropiindu-se la 15-13. Șelaru și Irimuș au ieșit la rampă exact când era nevoie și Potaissa nu s-a văzut deloc egalată, cel mai strâns fiind la 22-21 (minutul 47).

Turdenii au gestionat mai bine finalul partidei, ducându-se la +5 (27-22), în cele din urmă terminându-se cu 30-26. Radu Lazăr și compania au bifat al 23-lea succes stagional și cu 71 de puncte strânse au încheiatt pe poziția secundă în Liga Zimbrilor, doar campioana Dinamo București depășindu-i pe galben-albaștrii.

Se dorește și o prestație la fel de bună în Cupa României

Medalia de argint este cea mai importantă distincție pe plan național pentru Potaissa Turda, fiind în premieră când se obține pe teren această clasare, după ce anul trecut campionatul fusese înghețat tot când băieții lui Horațiu Gal erau pe 2 în clasament.

Vicecampionii României au de acum doar turneul final al Cupei României FAN Courier, care debutează în 24 mai, competiție din care Horațiu Gal a declarat că vor încerca să scoată maximul.

CS Minaur Baia Mare – AHC Potaissa Turda 26-30 (8-15) / Au arbitrat Theodor Șerbu și Andrei Vasilescu (București), iar observator FRH a fost Radu Chirvase (București)

Minaur: R. Pop, Ciobanu – portari; Buguleț 7 goluri, Mureșan 4, Makaria 3, Nagy 2, Buzle 2, Ramba 2, Căbuț 2, Bușecan 2, Bera 2, Skrobic 1. Antrenor: Alexandru Sabou

Potaissa: Irimuș, Șelaru – portari; Ghiță 10 goluri, Dumitriu 7, Pavel 5, Cîntec 2, Rohozneanu 2, Lazăr 1, D. Pop 1, Ghivil 1, Iancu 1. Antrenor: Horațiu Gal

Foto: Facebook AHC Potaissa Turda (ActionFoto.ro/Mircea Roșca)

Bucsi Krisztian

Learn More →

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

c84f6441-c169-4dc1-a330-8081262660f8