„U” Cluj pierde și în retur cu CSM Slatina! „Alb-negrele” o să retrogradeze matematic după turneul viitor

„U” Cluj a pierdut cu CSM Slatina, 21-31 (12-16), în al doilea meci din turneul de la Râmnicu Vâlcea, antepenultimul din acest sezon al Ligii Florilor. Lipsa de idei pe atac din partea ardelencelor a contat enorm, strângându-se perioade importante fără gol marcat, dar și apărarea a fost din nou moale când scorul era apropiat.

Universitatea a început foarte modest partida, înscriind primul gol abia în minutul 6, prin Raluca Nicolae cu o boltă elegantă în plasa laterală, Slatina construindu-și deja un avantaj important (1-5). Chintoan și Necula au tăiat avantajul oltencelor la doar două lungimi, 4-6, ulterior Florența Ilie fiind responsabilă cu golul la 6-7.

Clujencele au irosit oportunități de egalare, deși Țăgean a avut două parade consecutive, Slatina punctând la 7-9 prin Cârligeanu. Apărarea moale a costat Universitatea Cluj și adversarele au refăcut diferența de +4 pe tabelă, scor 7-11.

Repriză încheiată fără gol timp de 5 minute

Roza Chintoan a adus-o pe „U” la 12-14, după o angajare excelentă venită din poartă, pivotul înscriind din poziția favorită. Chiar și așa finalul primei reprize a fost dominat de „ceață” pe atacul clujencelor și Oana Chitacu a stabilit scorul pauzei, 12-16 în favoarea Slatinei.

Timoshenkova și-a continuat evoluția bună dintre buturi, ținând-o pe Slatina în față fără probleme și apoi Hermina Stoicănescu a finalizat un atac în viteză cu gol, 13-18, prima dată când s-a făcut +5 pe tabelă. Cu o nouă serie de minute fără gol marcat, „U” s-a văzut condusă cu 15-22 și soarta învingătoarei era în mare parte decisă cu un sfert de oră până la final!

Turneul viitor consemnează și retrogradarea clujencelor!

Slatina s-a desprins la 16-25 în minutul 50, când s-a cerut ultimul timp de odihnă la banca Universității, în cele din urmă terminându-se 21-31.

Universitatea Cluj rămâne momentan doar matematic în prima ligă, săptămâna viitoare urmând să se consemneze și oficial retrogradarea în Divizia A după mai bine de 20 de ani! Următorul turneu al Ligii Florilor are loc la Sf. Gheorghe în perioada 20-23 mai.

CSM Slatina – CSU Cluj-Napoca 31-21 (16-12) / Au arbitrat Mihai Pârvu (București) și Mihai Potârniche (Buzău), iar observator FRH a fost Victor Sighicea (Vâlcea)

Slatina: Timoshenkova, Nagy – portari; Cârligeanu 9 goluri, Ostase 6, Stoicănescu 4, Vădineanu 3, Ivan 2, Chitacu 2, Popescu 2, Rusu 1, Drăghici 1, Fulgoi 1. Antrenor: Victorina Bora

„U”: Țăgean, Ion – portari; Chintoan 7, Vizuete 5, Ilie 3, Necula 3, Lazăr 2, Nicolae 1. Antrenor: Sebastian Micola

Foto: arhivă Sportul Ilustrat

Bucsi Krisztian

Learn More →

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

c84f6441-c169-4dc1-a330-8081262660f8