„Studentele” au suferit un nou eșec dur în campionat, în ultimul turneu al sezonului: „Doar împreună cu suporterii putem readuce Clujul în Liga Florilor!”

„U” Cluj s-a văzut învinsă într-o manieră categorică de SCM Râmnicu Vâlcea în penultima rundă a sezonului din Liga Florilor, scor 23-36.

La final, directorul sportiv Sergiu Cacoveanu și portarul Marina Dumanska au oferit câteva declarații pentru FRH TV:

„Când știi că ești retrogradat, cam suferi și nu prea ai cum să motivezi jucătoarele și ele sunt cu gândul la alte echipe sau ce vor face pe viitor. A fost un campionat foarte greu, atipic, nemaiîntâlnit, cu cheltuieli foarte mari. Noi la Cluj am respectat măsurile COVID în vară și am fost corecți, dar din păcate am greșit și când ești corect, greșești.

Alte echipe au jucat aproape un tur de campionat, noi am jucat un singur meci de pregătire până a început campionatul, cu un lot nou, apoi a venit și COVID-ul. N-am avut-o primele patru etape pe Roza Chintoan, n-am avut jucătoare importante și nu putem vorbi de o competiție desfășurată în mod normal și ar fi trebuit să se țină cont de acest lucru, pentru că și cluburile au făcut eforturi să respecte competiția. Nu vreau ca Federația să salveze Clujul, dar vreau să țină cont că meciurile nu s-au jucat în totalitate pe teren, având în vedere dificultățile echipelor.”

Acesta a ținut să „mulțumească” arbitrelor de la meciul cu Dacia Mioveni, din debutul returului:

„Am ratat startul, apoi în retur am avut partida importantă cu Mioveniul și vreau să le mulțumesc arbitrelor că au contribuit la această retrogradare și ele, cel puțin cu 5%! A fost o viciere de rezultat, s-au dat goluri din 6 pași și observatorul a notat că au arbitrat bine. Dacă asta înseamnă bine, îmi pare rău!”

„Trebuie să ne dorim cu toții revenirea din primul an”

„Trebuie să reconstruim echipa, e important să ne dorim cu toții promovarea din primul an, să avem un plan bine definit. Sper să rămână câteva jucătoare de aici, caracterele se văd la greu și doar împreună cu suporterii cred că putem readuce echipa în Liga Florilor! Și alte echipe au mers în liga a doua și au revenit mai puternice.

Deși știu că lumea e supărată, pe bună dreptate, dar nu le pot reproșa nimic jucătoarelor, au dat tot ce au avut mai bun și la urma urmelor au obținut victorii frumoase și am făcut egal cu CSM București, noi având cel mai mic buget din campionat și acest lucru cred că demonstrează că Universitatea Cluj merita să rămână în prima ligă, în ciuda clasamentului, care a fost cum a fost din cauza COVID-ului.” (Sergiu Cacoveanu)

„Am dat tot ce am putut până la final”

Marina Dumanska a apărat poarta Clujului în acest meci, având câteva parade frumoase pe parcursul jocului:

„A fost un meci extraordinar de greu, am dat tot ce am putut până în ultimul minut. S-a acumulat și oboseala, deoarece am avut foarte multe meciuri, dar mergem înainte!”

Foto: FRH TV

sportulclujean

Learn More →

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *