Potaissa Turda are parte de prima deplasare din noul sezon al Ligii Zimbrilor, pe terenul unei nou-promovate, dar care a fost aproape de o surpriză în runda inaugurală.
Turdenii și-au făcut meciul ușor din start cu CSM Vaslui, la revenirea fanilor în tribunele sălii „Gheorghe Barițiu” cu ocazia unui joc oficial, câștigând în cele din urmă cu 31-24.
De cealaltă parte, CSM Alexandria a evoluat în deplasare, la mai experimentata HC Buzău, în fața căreia a scos un rezultat bun, în ciuda înfrângerii (22-23).
Teleormănenii se bazează pe nume precum Marius Mocanu, Rome Hebo ori fostul portar al Potaissei, Ludovic Varo, experiența venind și de pe bancă, unde a fost instalat în această vară Constantin Ștefan, tehnicianul care a contribuit la ultimele campionate câștigate de Dinamo București.
Formația din sudul țării a promovat la capătul stagiunii precedente din Divizia A, unde a eliminat pe parcurs „U” Cluj, în semifinalele turneului de promovare. Va fi de altfel primul duel oficial dintre Alexandria și Turda la nivelul primului eșalon din handbalul masculin românesc.
Duelul de la Alexandria este programat pentru sâmbătă, 4 septembrie, de la ora 15.30, fiind transmis în direct pe TVR 1. Arbitrii delegați sunt Adrian Nacu și Adrian Rucoi (ambii din Mureș), iar observator din partea FRH este Gigi Antonescu (Argeș).
„Nu va fi o deplasare simplă. Din păcate nu ne vom putea baza pe Irimuș”
„Urmează o deplasare care la prima ar putea părea simplă, dar nu este deloc așa. Alexandria a făcut niște transferuri bune, în frunte cu antrenorul Ștefan, au adus jucători de la Dinamo. În prima etapă de la Buzău au avut o evoluție foarte bună, cu o echipă care emite pretenții la primele 6 locuri. Din păcate a venit și accidentarea lui Irimuș, încă nu știm rezultatul, dar sigur nu va evolua sâmbătă.”, a declarat antrenorul Horațiu Gal pentru pagina de Facebook a clubului turdean.
Foto: Facebook AHC Potaissa Turda (ActionFoto.ro)
