Unirea Dej primește vizita unui adversar cunoscut în ultimii ani, Minaur Baia Mare, cele două formații fiind implicate în mod direct la barajul de promovare în Liga 2 din această vară, unde câștig de cauză au avut dejenii.
În cel mai recent meci din campionat, „panterele roz” au cedat la Brașov, 0-1 spre final, încasând un gol din penalty. Astfel, băieții antrenați de Dragoș Militaru au bifat primul eșec din deplasare în Liga 2, asta după o serie deloc rea, de 355 de minute fără gol încasat.
De partea cealaltă, Minaur are un debut perfect în eșalonul al treilea, fiind cu punctaj maxim după două etape și golaveraj 8-1, clasându-se pe locul secund în seria a X-a, după SCM Zalău.
Maramureșenii pregătiți de Ciprian Danciu, fost jucător al echipei pe când se numea FCM Baia Mare și cel mai recent antrenor la defuncta ACSF Comuna Recea, au în lot fotbaliști trecuți prin Liga 2, precum Gabriel Oiță, Romario Rus, Adrian Micaș, Arthur Teut sau africanul Gabby Batchabi.
Încălzirea dinaintea duelului cu CSA Steaua
Ultimele dispute directe între Dej și Baia Mare au avut loc în semifinalele barajului de promovare, atunci după 0-0 pe „Viorel Mateianu”, Unirea s-a impus în fața propriilor fani cu 3-1.
Dejenii au bifat încă un transfer, cu puține zile înaintea meciului din Cupă, aducându-l pe Patrick Popescu, ultima dată la Aerostar Bacău. Atacantul clujean de 24 de ani a evoluat în trecut și la Pandurii Tg. Jiu, Novohrad Lucenec (Slovacia) sau “U” Cluj.
De asemenea, clubul dejean a scos deja la vânzare biletele pentru meciul din 11 septembrie cu CSA Steaua, de pe teren propriu, partidă ce urmează să fie televizată.
Până atunci, disputa din Cupa României, contând pentru turul IV, dintre Unirea Dej și CS Minaur Baia Mare are loc miercuri, 8 septembrie, de la ora 16.30. Până la publicarea acestui articol, n-a fost dezvăluită componența brigăzii de arbitrii care va oficia jocul.
Foto: Instagram FC Unirea Dej Oficial (Cătălin Ionescu – ioon.ro)