„Nu am ce să reproșez niciunui jucător.” Dan Petrescu, mulțumit de echipa pe care a folosit-o împotriva Craiovei

Dan Petrescu s-a declarat mulțumit de prestația echipei pe care a aliniat-o în fața Craiovei. Chiar dacă clujenii au părăsit Cupa României, jucătorii folosiți azi au demonstrat că merită să joace la campioana României. Antrenorul ardelenilor nu a ezitat să își spună nemulțumirea față de tragerea la sorți:

„În primul rând tragerea la sorți a fost ca de obicei incredibilă, primele două echipe trase din urne au fost Craiova și CFR iar celelalte echipe din față au jucat cu Divizia C. Asta cred că e ceva la care cei ce fac Cupa României să se gândească puțin sau măcar să facă o tragere la sorți neutră. Noi să nu fim capi de serie în cupă m-i se pare incredibil, campioana României să nu fie cap de serie și să venim la Craiova unde am avut un meci cu intensitate.

A fost un meci foarte greu. Jucătorii cu care am venit au dat tot, am fost foarte organizați, nu am ce să reproșez niciunui jucător. Nu știu dacă golul a fost ușor luat sau nu, trebuie să revăd dacă portarul putea să facă ceva. În rest toți jucătorii au vrut, și-au dat viața. Am avut o zi să pregătesc meciul. Pe Gondiu și pe Celar i-am antrenat două zile, dar asta este situația actuală de la club. O situație foarte grea, avem 4 atacanți care nu joacă, ați văzut cine a jucat astăzi. Băieții au încercat iar pe final, cu puțin noroc puteam să egalăm.”

Daniel Kerekes

Learn More →

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

c84f6441-c169-4dc1-a330-8081262660f8