Echipa de handbal masculin a Universității Cluj are un nou antrenor principal, în persoana lui Marius Stavrositu (41 ani), fost tehnician al Stelei, echipă cu care a terminat pe locul 8 în Liga Zimbrilor.
Poreclit „Pablo”, noul tehnician al handbaliștilor va debuta pe banca echipei clujene miercuri, 27 octombrie, cu CS Minaur Baia Mare, în Sala Sporturilor „Horia Demian”.
Stavrositu a evoluat în cariera de jucător la HCM Constanța, formație cu care a cucerit de 7 ori titlul național, apoi la CSM București și Steaua până aproape de 40 de ani când a decis să se retragă.
„Pentru noi și în special pentru mine obiectivul este unul foarte clar: rămânerea în prima ligă și promovarea jucătorilor tineri. Mă consider un antrenor tânăr și așa cum la rândul meu am învățat de la alții și am acumulat multe în cariera de sportiv, doresc să împărtășesc lucrurile bune pe care le-am câștigat și cu cei tineri”, a declarat pentru u-cluj.ro noul antrenor al handbalistilor clujeni.