Federația Română de Tenis a anunțat ce tenismeni vor face parte din echipa de Cupa Davis care va evolua în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, în 27 și 28 noiembrie, în meciul cu Peru.
Astfel, jucătorii Marius Copil, Horia Tecău, Nicolae Frunză, Ștefan Paloși și Gabi Adrian Boitan, vor face parte din echipa de Cupa Davis a României. Partida va fi una extrem de importantă deoarece contează pentru Grupa Mondială I – Knockout, iar echipa care va câștiga joacă în 2022 în Calificările Cupei Davis pentru un loc la turneul final, printre cele mai bune 16 naționale din lume.
Pentru echipa României, care a jucat trei finale de Cupa Davis în istoria sa, acesta este un moment foarte important, pentru că el marchează revenirea băieților în elita tenisului mondial masculin la nivel de echipe naționale.
Dată fiind importanța acestei întâlniri, căpitanul nejucător Gabriel Trifu și antrenorul Andrei Mlendea mizează pentru partida cu Peru pe valoarea și experiența lui Marius Copil și Horia Tecău și pe entuziasmul tinerilor și talentaților Nicolae Frunză, Ștefan Paloși și Gabi-Adrian Boitan.
Peru vine la Cluj-Napoca cu Juan Pablo Varillas, Nicolas Alvarez, Conner Huertas del Pino, Arklon Huertas del Pino și Sergio Galdos, căpitan-nejucător fiind Americo Venero.
Meciurile vor avea loc în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca în zilele de 27 Noiembrie 2021, de la ora 12.00, și 28 Noiembrie 2021, de la ora 11.30.
În actualul context epidemiologic, Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a stabilit ca toate evenimentele sportive să se desfășoare fără spectatori.
