Echipa de baschet masculin U-Banca Transilvania a încheiat cel mai bun an din istoria clubului, 2021, în campionat sunt neînvinși și calificați în Basketball Champions League, iar joi după-amiază, 30 decembrie, au încheiat cu un succes categoric, pe teren propriu, împotriva lui Dinamo București, scor 83-76.
În urma acestei victorii, clujenii s-au calificat în sferturile de finală ale Cupei României.
Alb-negrii au început în forță confruntarea cu Dinamo și s-au instalat la conducere pe tabelă încă din debutul partidei, Ștefan Grasu a deschis scorul. U-BT s-a distanțat lejer la 10-2, în urma unui coș marca Nandor Kuti, iar Stewart a fost și el un jucător important în ofensiva gazdelor. Trupa pregătitî de Mihai Silvășan a câștigat primul sfert cu 29-14 și au menținut un ritm ridicat și în sfertul al doilea, în care tânărul baschetbalist Luca Colceag s-a remarcat și el pe teren.
La pauză, U-Banca Transilvania a avut 24 de puncte avantaj, moment în care Silvășan a introdus tinerii jucători pe teren.
Dinamo a profitat și a limitat din ecartul înregistrat pe tabelă, dar clujenii nu au avut emoții până la final și și-au adjudecat victoria care îi duce în Final Four-ul Cupei României.
„A fost un meci în care ne-am reușit ce ne-am propus. Și aici nu mă refer doar la calificarea în Final Four. Evident, acesta era obiectivul principal. Ne doream să arătăm o altă față după meciul de la București.
Cred că din primul minut am arătat-o, mai puțin în ultimul sfert, când ne-am relaxat și am folosit formule de joc pe care nu le ultilizez în mod obișnuit. Sunt extrem de mulțumit de felul cum au reacționat băieții și cum am continuat meciul până în sfertul patru.
Le mulțumim fanilor că sunt alături de noi și că ne susțin la fiecare meci. Sperăm ca pandemia să nu ne mai dea bătăi de cap și să nu oprească suporterii din a veni la sală. Le urez un an nou fericit și să aibă parte doar de lucruri bune alături de noi. Sper să ne bucurăm în iunie împreună de succesele noastre”, a declarat Silvasan.
Cel mai bun marcator pentru U-BT Cluj-Napoca a fost Elijah Stewart, cu 19 puncte, urmat de Nandor Kuti (13 pct), Dustin Hogue (12 pct), Luca Colceag (11 pct), Ștefan Grasu (9 pct), Karel Guzman (8 pct), Andrija Stipanoovic (6 pct), Brandon Brown (3) și Ștefan Bircevic (2).
Următorul joc oficial pentru U-Banca Transilvania va avea loc marți, 4 ianuarie, cu CS Municipal 2007 Focșani, de la ora 17:00.
Foto official U-BT Cluj-Napoca / u-bt.basketball