Universitatea Cluj înfruntă Petrolul Ploiești, liderul play-off-ului ligii secunde, azi, 26 aprilie, de la ora 19:00, în ultimul meci din etapa a 6-a a play-off-ului Ligii a 2-a. Partida se anunță una dificilă pentru „studenții” lui Erik Lincar, care nu au reușit în cele două meciuri jucate cu Petrolul să înscrie vreun gol.
Meciul reprezintă pentru „șepcile roșii” o șansă importantă de a reveni pe locul secund cu o victorie, după ce Hermannstadt a remizat contra Unirii Slobozia. Turul play-off-ului a fost unul dificil pentru jucătorii pregătiți de Erik Lincar, evoluând 3 partide în deplasare (Hermannstadt, Petrolul și Unirea Slobozia), două dintre ele fiind împotriva principalelor contracandidate la promovare. Chiar dacă motivația ar trebui să fie una ridicată, există și câteva incertitudini la nivelul lotului, fapt anunțat și de Erik Lincar la conferința de presă premergătoare partidei.
De asemenea, antrenorul alb-negrilor și-a analizat adversarii și speră să-i provoace pe jucătorii lui Nae Constantin la un joc mai deschis.
„ Întâlnim o echipă foarte solidă, o echipă periculoasă mai ales prin jucătorul lor de atac, Diarra, care a reușit să marcheze foarte multe goluri. D upă cum am văzut și la meciul tur, cea mai periculoasă fază a lor a fost o lovitură de colț din minutul 72, când a trecut mingea milimetric pe lângă bară. Trebuie să fim atenți, e adevărat că ei vor veni să joacă din nou la 0-0, nu au de ce să riște, sunt mulțumiți cu un egal, dar eu zic că noi v-a trebui să fim foarte concentrați, motivați și să fim mai ales din punct de vedere fizic la cel mai înalt nivel și să îi provocăm la joc.„, a precizat Erik Lincar.
„Lupii galbeni” vin motivați pe Cluj Arena, după ce au primit de la directorul sportiv Claudiu Tudor unul dintre salariile restante.
„Toată lumea este conștientă de importanța jocului și trebuie să fim, în continuare, extrem de concentrați. Personal, am făcut încă un efort financiar, astfel încât jucătorii au primit, ieri, un salariu și sunt liniștiți și din acest punct de vedere. Nu este prima oară când mă implic astfel, cu un împrumut către club, dar o fac fără regrete și cu convingerea că Petrolul trebuie să revină acolo unde îi este locul, în elita fotbalului românesc. Suntem foarte aproape să ne îndeplinim obiectivul și, cu unitate, cu liniște, cu contribuția tuturor, sunt sigur că vom trece cu bine linia de sosire și ne vom bucura pentru promovare chiar înainte de ultima etapă”, a precizat directorul sportiv al Petrolului, Claudiu Tudor, pentru site-ul oficial al echipei.
Totuși, la fel ca și celelalte formații din play-off, Petrolul a preferat un joc mai sigur, de cele mai multe ori defensiv, prin care să-și conserve avantajul față de urmăritoarele Hermannstadt și „U” Cluj. Prin această tactică Petrolul a înregistrat 2 victorii (Concordia Chiajna, Unirea Slobozia), 2 remize (Hermannstadt, Universitatea Cluj) și o înfrângere (CSA Steaua). Al doilea cel mai bun marcator al eșalonului secund, Sory Diarra a reușit să marcheze de 3 ori (Unirea Slobozia, Concordia Chiajna, CSA Steaua) în acest play-off și rămâne în continuare cel mai periculos jucător al ”lupilor galbeni”.
Ultima victorie a Universității Cluj în fața Petrolului datează din 20 septembrie 2019, când formația antrenată atunci de Adrian Falub s-a impus cu 4-0 după golurile marcate de Gavra, Burghele, Florescu și Taub.
La momentul publicării acestei avancronici mai erau disponibile 6.180 de bilete pe platforma de ticketing unde Universitatea Cluj își pune în vânzare bilete pentru meciul cu Petrolul.
Partida dintre Universitatea Cluj și Petrolul Ploiești va fi transmisă de la ora 19:00 pe Digisport 1, Prima Sport și Orange Sport.
