CFR Cluj a reușit să scape de jucătorul plătit regește și „exilat” la echipa a doua de Dan Petrescu

CFR Cluj a reușit să scape de fotbalistul care a fost plătit regește în Gruia, dar care a fost exilat la echipa a doua după revenirea lui Dan Petrescu.

Este vorba de fotbalistul Guessouma Fofana (30 ani), adus în Gruia în iulie 2021, și care a fost unul dintre fotbaliștii pe care Marius Șumudică s-a bazat în scurta sa aventură la CFR, dar odată cu revenirea lui Petrescu mijlocașul a fost trimis la echipa a doua.

Conducerea feroviarilor au încercat să se descotorosească de Fofana și să rezilieze contractul, negociind chiar o diminuare a salariului, dar jucătorul nu a fost de acord să renunțe la cei 18.000 de euro pe care îi lua lunar.

Dar CFR a primit vestea bună. Fotbalistul a decis să plece de la campioana României și să semneze cu ultima clasată din Ligue 2, Nimes Olympique, acolo udne a fost dorit de tehnicianul Frederic Bompard, alături de care a lucrat la Guingamp, potrivit presei din Franța

Fofana este component al naționalei Mauritaniei și a mai trecut de-a lungul carierei pe la Le Havre, Boulogne, Lyon-Duchere, Amiens, Guingamp și Le Mans.

Written by 

10 ani de experiență în presă. Am scris și scriu în continuare și pentru eClujeanul.ro din luna iulie 2012, foaiatransilvana.ro și clujulpolitic.ro. Am acoperit toate domeniile de activitate, politic, social, administrativ, iar din iunie 2019 sunt în slujba sportului din Cluj odată cu înființarea sportulclujean.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *