Veteranii Deac și Camora vor continua la CFR Cluj și din sezonul viitor

Doi dintre cei mai experimentați jucători ai campioanei en-titre CFR Cluj, Ciprian Deac (37 ani) și Mario Camora (36 ani), nu vor pleca din Gruia și vor face parte din lot și din sezonul viitor, a anunțat președintele clubului, Cristi Balaj.

Ambii jucători mai au contract cu CFR până în vara lui 2024, iar președintele clubului l-a lăudat pe Ciprian Deac pentru potența sa fizică la o vârstă înaintată pentru un fotbalist.

”(n.r. dacă Ciprian Deac şi Mario Camora rămân la CFR Cluj) Atât timp cât au contract…. Şi au şi demonstrat… Camora şi în mod special Deac, la testele fizice, este primul. Primul din ţară este (n.r. Deac)”, a spus Cristi Balaj la Orange Sport.

În acest sezon, Mario Camora a adunat nu mai puţin de 44 de prezenţe în tricoul lui CFR Cluj, timp în care a reuşit un gol şi două assist-uri.

Ciprian Deac are şi mai multe meciuri jucate în acest sezon, 50, şi a reuşit 8 goluri şi 15 assist-uri.

sportulclujean

Learn More →

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *