Echipa de baschet masculin U-Banca Transilvania Cluj a câștigat cu scorul de 80-70 meciul trei al finalei Ligii Naționale cu CSM Oradea, sâmbătă seara, 20 mai, în BT Arena, în fața a peste 9000 de spectatori.
Antrenorul Mihail Silvășan a fost extrem de fericit după această victorie, dar toate gândurile merg la meciul de luni, iar echipa trebuie să se refacă pentru a fi pregătită de meciul de luni seara, 22 mai.
„Sunt foarte fericit pentru această victorie, mental era un meci extrem de greu după cele două înfrângeri de la Oradea. Cred că am intrat hotărâți să ne apărăm propriul teren. Le-am spus băieților că meciul de azi e cel mai important din actualul sezon. L-am tratat ca atare, apoi am stabilit că jocul de luni va fi cel mai important din acest sezon.
Trebuie să îl tratăm ca atare. Mă bucur că am spart gheața în această finală, că ne-am luptat, chiar dacă ei au stat în mare parte din timp aproape de noi. Am avut mentalitatea corectă și trebuie să ne luptăm cu orice problemă. Aici mă refer la mingi pierdute, ratări și așa mai departe.
Luăm fiecare posesie pentru a câștiga. Toate gândurile merg spre meciul de luni, sper să ne refacem fizic și să fim pregătiți mental. Va fi extrem de important să avem publicul alături de noi, la fel cum a fost acum. Ei ne-au ajutat în momentele grele, le-am zis și băieților că trebuie să aducă sala alături de noi.
Pot reuși acest lucru printr-o dăruire exemplară și prin faptul că se aruncă după mingi sau se apără bine. Atunci sala va aprecia și ne va încuraja, ajutându-ne să câștigăm. David Lăpuște joacă cu mult curaj, indiferent cât timp petrece pe teren. E rodul muncii lui, se străduiește și a contribuit din plin astăzi”, a declarat Silvasan.
„Am avut mare nevoie de această victorie. Am obținut-o cu sprijinul fanilor noștri, care au demonstrat că sunt cei mai buni din țară. A fost o atmosferă grozavă și ne-am dorit mult să câștigăm. Seria este lungă, trebuie să ne odihnim și să fim gata pentru meciul de luni. După ce s-a întâmplat la Oradea, ne-am uitat în oglindă și am știut că fața noastră nu este aceea.
Nu e vorba despre prestațiile individuale, ci doar despre echipă. Luăm fiecare meci pe rând și mergem mai departe. Sperăm să avem un public la fel de frumos și luni, le promitem fanilor că ne vom lupta. Vrem să ne apărăm cele două titluri câștigate și sperăm să continuăm tot așa”, a declarat baschetbalistul Patrick Richard.
