Golgheterul de 35 de ani din linia mediană a Universității Cluj, Dan Nistor, a adus victoria echipei sale în meciul din etapa a 12-a a Superligii, scor 1-0, luni seara, pe Cluj Arena, în fața formației Sepsi OSK.
În urma acestui succes, Universitatea a acumulat 15 puncte și este la unul de primul loc care duce în play-off, urcând pe poziția 8,
Mijlocașul Dan Nistor a avut un discurs amuzant și ironic după meciul cu Sepsi, taxându-și adversarii că „mai aveau puțin și se apărau cu banca de rezerve”.
”Suntem bucuroși, e prima victorie acasă. Am întâlnit o echipă mega defensivă, mai aveau un pic și se apărau cu banca de rezerve. A fost greu să-i desfacem, dar e o victorie foarte importantă, ne dă moral.
Nu-l dau cu trafaletul, cum zicem noi, nu-l perii, dar revenirea domnului Sabău e atuul nostru. Se pune la mintea noastră, e cu noi tot timpul, ne încurajează, ăsta e plusul nostru. Mă simt bine, dar e mai puțin important cine marchează.
Mi-aș fi dorit să nu vină pauza, dar asta este”, a spus Nistor, care a ajuns golgheter în Superliga, cu 7 goluri, la egalitate cu Aurelian Chițu de la FCU Craiova 1948.