Echipele clujene și-au aflat adversarii din „sferturile” Cupei României

CFR Cluj și Universitatea s-au califcat braț la braț în sferturile de finală ale Cupei României. Acestea și-au aflat adversarele din această fază a competiției.

Din postura de câștigători de grupă, „studenții” vor avea statut de gazdă în primul meci din sferturi și va întâlni formația FC Hermannstadt.

De cealaltă parte, CFR va avea un adversar mult mai accesibil, Corvinul Hunedoara, formație din Liga a 2-a, formație care a încheiat grupa A pe locul 1, cu maximum de puncte.

Tabloul complet al sferturilor de finală ale Cupei României:

  • Corvinul 1921 – CFR Cluj (meci 1)
  • FCU Craiova 1948 – FC Voluntari (meci 2)
  • Universitatea Craiova – Oțelul Galați (meci 3)
  • Universitatea Cluj – Hermannstadt (meci 4)

Partidele din sferturile de finală ale Cupei României se vor disputa în primele zile ale lunii aprilie 2024.

Vasile Manu

10 ani de experiență în presă. Am scris și scriu în continuare și pentru eClujeanul.ro din luna iulie 2012, foaiatransilvana.ro și clujulpolitic.ro. Am acoperit toate domeniile de activitate, politic, social, administrativ, iar din iunie 2019 sunt în slujba sportului din Cluj odată cu înființarea sportulclujean.ro.

Learn More →

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

c84f6441-c169-4dc1-a330-8081262660f8