Mutu debutează pe banca CFR-ului, luni, pe teren propriu, în duelul cu FC Voluntari: „E o mare provocare”

Tehnicianul Adrian Mutu va debuta pe banca lui CFR Cluj luni, 29 ianuarie, de la ora 20:00, în fața propriilor suporteri, în duelul cu formația ilfoveană FC Voluntari.

Noul antrenor din Gruia a participat la prima sa conferință de presă în calitate de „principal” al feroviarilor clujeni și a prefațat jocul cu Voluntari.

„Sunt bucuros că sunt aici, e o mare responsabilitate, o mare provocare pentru mine. E o echipă importantă, mare, poate cea mai titrată din ultimii 20 de ani din România și pentru asta spun că este o mare responsabilitate. Pentră că la CFR nu există decât o oportunitate și o șansă de a câștiga toate meciurile”, a fost prima declarație a lui Mutu în calitate de antrenor al CFR-ului.

Banii nu sunt importanți pentru mine, e o investiție pe care o fac în mine. E o mare provocare să fi la un club de genul acesta

„Obiectivele personale se leagă oarecum cu obiectivele echipei, acela de a ne lupta pentru titlu și Cupa României. Am găsit un lot foarte bun, cu jucători importanți, cu unii dintre ei am fost colegi la echpa națională, cu alții am jucat ca adversari în străinătate, cum ar fi Tachsidis în Italia. Bineînțeles îi știu bine pe băieții din garda veche. Avem condiții foarte bune, am găsit ceea ce mă așteptam să găsesc la un club mare.

Obiectivele sunt normale, sunt aceleași pe care le-au avut toți antrenorii de până acum, pentru că astea sunt obiectivele clubului. În ceea ce privește contractul, pentru mine în acest moment banii nu sunt importanți, cred că e o investiție pe care o fac în mine însumi pentru că e o provocare mare să fi la un club de genul acesta și sper să și reușesc să confirm.

Vreau să mă gândesc la prezent și la viitorul apropiat, pentru că ne așteaptă meciuri grele. Sper să pot arăta tuturor și să pot demonstra de ce sunt în stare”, a mai susținut antrenorul.

„Mă aștept să reînviem acel spirit pe care l-a avut CFR-ul în anii trecuți”

„Mă aștept din partea echipei să văd o reacție după această înfrângere de la Botoșani și mă aștept să reînviem acel spirit pe care l-a avut CFR-ul în anii trecuți, acela de învingători și de obișuire să câștige meciuri și trofee. Trebuie să se întâmple foarte repede, pentru că suntem la CFR și nimeni nu are răbdare„, a mai susținut tehnicianul.

Balaj, despre aducerea lui Mutu

Întrebat când s-a luat prima dată legătura cu Adrian Mutu, președintele Balaj a explicat. „Cu Adrian Mutu am cochetat cu ideea de a veni antrenor la CFR cu mult timp în urmă, doar că s-a întâmplat să meargă la Rapid, apoi la Baku, din păcate în luna decembrie a avut și un eveniment nefericit în familie și jocul pe care l-am prestat în finalul anului trecut, chiar dacă nu au fost rezultatele pe măsură, ne-am dat speranțe. Din păcate în urma partidei de la Botoșani, unde nu numai că a dezamăgit rezultatul, ci și jocul, iar aici din punctul meu de vedere culpa este comună, nu doar a antrenorului, este vina tuturor. Jocul a dezamăgit și s-a luat decizia de a avea aceste modificări privind staff-ul tehnic.

În acest moment avem un lot mult mai competitiv comparativ cu anii precedenți, avem dubluri pe posturi, jucători de calitate și am ales antrenorii și în funcție de profilul jucătorilor. Presa a remarcat că în ultimele partide a fost un joc mai spectaculos și am încercat atunci când am luat decizia să numim un antrenor care se pretează pe profilul jucătorilor pe care îi avem în acest moment”, a declarat Cristi Balaj.

„Atâta timp cât campania de transferuri este deschisă, există posibilitatea să apară orice ofertă. Știm că sunt echipe din străinătate interesate de jucătorii noștri, dar în acest moment lista este completă. Avem și o limitare a jucătorilor și nu putem să o depășim, putem să vorbim de jucători care vor veni doar dacă apare vreun transfer înainte de finalul perioadei„, a mai precizat președintele lui CFR.

Luni, 29 ianuarie, de la ora 20:00, CFR Cluj va primi vizita formației FC Voluntari, în cadrul etapei a 23-a a Superligii.

Vasile Manu

10 ani de experiență în presă. Am scris și scriu în continuare și pentru eClujeanul.ro din luna iulie 2012, foaiatransilvana.ro și clujulpolitic.ro. Am acoperit toate domeniile de activitate, politic, social, administrativ, iar din iunie 2019 sunt în slujba sportului din Cluj odată cu înființarea sportulclujean.ro.

Learn More →

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

c84f6441-c169-4dc1-a330-8081262660f8