Sute de fani clujeni i-au întâmpinat pe campionii de la U-BT Cluj pe aeroport, la revenirea din Spania

Sute de fani clujeni i-au așteptat joi seara, în holul Aeroportul Internațional Avram Iancu din Cluj, pe campionii de la U-BT Cluj-Napoca, reveniți din Spania după victoria magistrală obținută pe terenul puternicei formații Dreamland Gran Canaria, scor 113-111. Confruntarea a contat pentru penultima etapă a grupelor BKT EuroCup.

Stipanovic, Richard și compania au aterizat pe aeroportul clujean în jurul orei 23:10, cu o cursă de Germania și au fost așteptați de sute de suporteri.

Fanii au cântat alături de jucători și staff-ul tehnic, creând o atmosferă ca-n Sala Polivalentă.

Alb-negrii mai au nevoie de o victorie miercuri, 7 februarie, de la ora 19:00, cu Lietkabelis, în Lituania, în ultima etapă a fazei grupelor BKT EuroCup.

În urma victorie istorice pentru baschetul românesc înregistrate miercuri, 31 ianuarie, U-BT Cluj-Napoca a urcat pe locul 2 în Grupa B a EuroCup și este la un meci distanță de calificarea directă în sferturile celei de-a doua competiții ca valoare din baschetul european.

VIDEO

Vasile Manu

10 ani de experiență în presă. Am scris și scriu în continuare și pentru eClujeanul.ro din luna iulie 2012, foaiatransilvana.ro și clujulpolitic.ro. Am acoperit toate domeniile de activitate, politic, social, administrativ, iar din iunie 2019 sunt în slujba sportului din Cluj odată cu înființarea sportulclujean.ro.

Learn More →

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

c84f6441-c169-4dc1-a330-8081262660f8