Chipciu anunță că „U” Cluj va avea primă specială dacă se califică în Conference League

Universitatea Cluj a învins duminică, 19 mai, la Galați, scor 2-0, în primul meci de baranj pentru Conference League.

„Dubla” argentinianul Federico Anselmo în minutul 62 și 72, care a dus echipa în finala barajului cu Universitatea Craiova. Învingătoarea va evolua în preliminariile Conference League.

Veteranul Alexandru Chipciu, 35 de ani, a explicat cum au reușit clujenii să ajungă la un singur meci de participarea în cupele europene.

„Ăsta e fotbalul, ciudat. Câteodată câștigi în ultimele minute, alteori pierzi. Fotbalul are substraturi, sunt mai multe în spate, când se întâmplă o evoluție ca cea pe care am avut-o noi în prima repriză. Oțelul e o echipă agresivă, noi vrem să jucăm fotbal, să ieșim prin pase din apărare, am tot forțat, terenul se usucă și e foarte greu.

Apoi s-a schimbat sistemul, a intrat Anselmo, a intrat Roger și s-a schimbat soarta jocului. Am spus niște lucruri la pauză ca să ne trezim, pentru că în prima repriză a fost greu tare, îți venea să ieși de pe teren”, a spus Chipciu.

Jucătorul a precizat că se gândește doar la meciul cu Craiova și este focusat 100% pe acest joc care ar putea să o ducă pe Universitatea în premieră într-o cupă europeană.

„Nu pot să-mi permit să mă gândesc la altceva, pentru că urmează un meci capital la Craiova. Avem și o primă foarte mare, avem și posibilitatea ca acest club să joace în Europa, ceea ce nu s-a mai întâmplat din 1970, nu știu de când. Sunt concentrat 100% acolo, chiar dacă au apărut speculații.

Nu pot să neg, au ieșit discuții (n.r.- despre o trecere la FCSB). Dar în același timp chiar vreau să trag linie după acel meci. Au fost 2 ani obositori pentru mine. Și frumoși, dar m-au stors. Am sentimentul că trebuie ceva nou, asta e părerea mea. Vom vedea ce se va întâmpla după ultimul meci.

Sunt 15 jucători care termină contractele, probabil va fi o echipă nouă. Îmi scrisese soția mai devreme: `N-ați luat vacanță?`. Nu-mi permiteam să mă gândesc la vacanță pentru că e frumos să joci astfel de meciuri, a mai declarat Chipciu.

Vasile Manu

10 ani de experiență în presă. Am scris și scriu în continuare și pentru eClujeanul.ro din luna iulie 2012, foaiatransilvana.ro și clujulpolitic.ro. Am acoperit toate domeniile de activitate, politic, social, administrativ, iar din iunie 2019 sunt în slujba sportului din Cluj odată cu înființarea sportulclujean.ro.

Learn More →

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *