Chipciu: „Va fi un play-off cum nu a mai fost până acum”

Desemnat omul meciului în meciul Oțelul Galați – Universitatea Cluj, scor 0-1, din etapa a 28-a, Alexandru Chipciu a declarat la finalul meciului că echipa sa a controlat prima repriză iar terenul a fost impracticabil, înghețat. Acesta susține că U Cluj a luptat eroic pe final și merită victoria.

„A fost un meci greu, pe un teren impracticabil, era înghețat. Am controlat prima repriză, iar în a doua au venit peste noi. Sunt trei puncte importante. Am luptat eroic pe final.

Îmi pare rău că terenurile nu sunt într-o stare bună. La finalul sezonului, punctele se vor înjumătăți, dar e important să te menții acolo, sus, ajută la starea de spirit.

Va fi un play-off cum nu a mai fost până acum. Mi-aș dori să fie și Rapid în play-off, pentru că vor fi meciuri fabuloase. Am jucat multe meciuri importante și am arătat personalitate. Am bătut CFR, Rapid și, de multe ori, chiar dacă poate am fost ajutați cu Dinamo, am fost superiori multor echipe.

Singura echipă care ne-a pus probleme a fost FCSB, dar cu celelalte ne-am bătut de la egal la egal. Au fost puține ocazii clare, chiar dacă am dominat prima repriză.

Astăzi ne-au lipsit cei mai buni marcatori și avem și jucători foarte importanți pe bancă. Avem un antrenor care a lucrat foarte mult la așezarea în teren și tactică. Suntem, în mare parte, aceiași jucători de mult timp, avem relații de joc solide și stabilitate din partea conducerii. Sperăm să rămânem cât mai sus”, a declarat Alex Chipciu, la flash-interviu.

Etapa viitoare, Universitatea Cluj va primi vizita formației FC Botoțani, sâmbătă, 1 martie, de la ora 17:00.

sportulclujean

Learn More →

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

c84f6441-c169-4dc1-a330-8081262660f8