Dan Petrescu, dezamăgit după al treilea eșec suferit de CFR în fața rivalei „U” Cluj: „Cea mai grea înfrângere din cariera mea de antrenor”

Antrenorul Dan Petrescu s-a arătat extrem de dezamăgit de eșecul suferit de echipa sa în fața rivalei Universitatea Cluj. Acesta a susținut că este cea mai grea înfrângere din cariera mea de antrenor, care a venit în urma unui joc bun al feroviarilor.

Tehnicianul din Gruia crede că echipa sa merita mai mult și a evidențiat jocul făcut de fotbaliștii CFR-ului. Dan Petrescu este de părere că, dacă va avea doar astfel de evoluții, CFR are șanse importante să câștige titlul.

„Este cea mai grea înfrângere din cariera mea de antrenor. Ăsta este fotbalul, se joacă pe goluri, nu pe ocazii. Nu era meciul în care să ratăm atâtea ocazii.

Dacă vom juca așa în celelalte opt meciuri, avem șanse mari să fim pe primul loc, părerea mea. Am făcut un meci excelent. Și U Cluj a făcut un meci bun, dar nu prea a ajuns la poartă.

Chiar îmi pare foarte rău, fanii meritau o victorie. Am fi trecut pe primul loc, era o victorie importantă. Dacă nu jucam, puteam găsi vinovați, dar așa… Echipa joacă, are ocazii. 

Acum avem meciul contra Craiovei din Cupă, ei au avut două zile în plus. Trebuie să lucrez la moral în astea două zile. 

Sunt foarte dezamăgit de rezultat, nu de joc. De când am venit la Cluj, nu am reușit să câștig Cupa, vreau să o câștig. Și noi arătăm bine, și ei arată bine. Sper să nu ajungem la prelungiri, să fie dramatism, să pierdem energie. Dacă e să câștigăm, să ajungem la prelungiri. 

Fără noroc în viață, n-ai nicio șansă. Nu putem să o dăm doar pe noroc, dar cred că a fost ghinion astăzi”, a declarat Dan Petrescu.

Vasile Manu

10 ani de experiență în presă. Am scris și scriu în continuare și pentru eClujeanul.ro din luna iulie 2012, foaiatransilvana.ro și clujulpolitic.ro. Am acoperit toate domeniile de activitate, politic, social, administrativ, iar din iunie 2019 sunt în slujba sportului din Cluj odată cu înființarea sportulclujean.ro.

Learn More →

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

c84f6441-c169-4dc1-a330-8081262660f8