A început Sports Festival 2025! Barometrul Sportului în România, lansat în premieră națională la Cluj-Napoca

Cluj-Napoca, 12 iunie 2025 – Cea de-a șasea ediție a Sports Festival, cel mai mare eveniment multi-sportiv din România dedicat sportului de masă, a debutat oficial joi, cu mii de participanți prezenți la activități sportive, sesiuni inspiraționale și momente de spectacol pe scena principală. Punctul central al zilei a fost lansarea, în premieră națională, a Barometrului Sportului în România – un studiu amplu realizat de IRES, care oferă o radiografie clară și detaliată a relației românilor cu sportul și activitatea fizică.

Un barometru necesar, cu date revelatoare

Lansat în cadrul deschiderii oficiale a Sports Talks 2025, Barometrul arată că 32% dintre români nu fac deloc sport, în timp ce 28% declară că practică activități fizice de minimum 5 ori pe săptămână. Motivația scade semnificativ odată cu înaintarea în vârstă, iar categoria 36–50 de ani se remarcă printr-un nivel crescut de inactivitate. Printre principalele bariere identificate se numără lipsa timpului, rușinea de a fi judecați în public și percepția că sportul este un „lux” inaccesibil.

Prezentarea studiului a avut loc într-un panel moderat de jurnalistul Mihnea Măruță, alături de sociologul Bianca Dobre (IRES) și Mirel Alexa, directorul executiv al Sports Festival. Organizatorii își propun ca acest barometru să devină o inițiativă anuală, contribuind la politici publice mai informate și campanii eficiente de promovare a mișcării.

După-masa de joi a adus bucurie pentru cei mici și familiile lor, printr-un spectacol plin de culoare oferit de Gașca Zurli, care a transformat scena de la Cluj Arena într-un spațiu al copilăriei și veseliei. Mii de copii și părinți au dansat și s-au bucurat de o atmosferă energizantă.

Sports Festival 2025 continuă vineri cu unul dintre cele mai așteptate momente: Parada Sportivilor, care va aduce în Parcul Central peste 3.500 de sportivi din toate colțurile țării și din peste 25 de discipline sportive. Parada începe la ora 19:00 și va culmina pe platoul Cluj Arena, în fața scenei principale.

Seara se încheie în forță cu concertul Irinei Rimes, de la ora 19:45, urmat de un DJ set special susținut de CD-J & Matei SAX.

Sport pentru toți: peste 25 de discipline pot fi testate gratuit

Vineri, între orele 10:00–18:00, participanții pot încerca gratuit o varietate de sporturi în zonele dedicate din Aleea Stadionului, Parcul Central și platoul Cluj Arena. Printre activitățile disponibile: atletism, fotbal, volei, judo, dans sportiv, escaladă, ciclism, scrimă, tir cu arcul, taekwondo, parkour, rugby tag, și multe altele – sub îndrumarea antrenorilor și sportivilor din cluburile locale.

Sports Talks – ziua a doua

Conferințele Sports Talks revin vineri cu o serie de dialoguri inspiraționale sub tema: „Sportul și răbdarea cu care se construiește performanța”:

  • 11:00–11:30: Dani Oțil – prezentator TV și ambasador Sports Festival

  • 11:45–12:15: Sacha Dragic – antreprenor și filantrop

  • 16:00–16:30: Prof. univ. dr. Călin Hințea – Decan FSPAC, UBB

  • 16:45–17:15: Torsten Smolcic – CEO Moveon Management

  • 17:30–18:00: Prof. univ. dr. Mircea Miclea – psiholog și fost ministru al educației

Moderatori: Cristian Mîndru și Mihnea Măruță

Accesul la toate activitățile principale, demonstrațiile sportive, concertele și conferințele este gratuit. Sports Festival 2025 se desfășoară între 12–15 iunie în mai multe zone din Cluj-Napoca: platoul Cluj Arena, Aleea Stadionului, Parcul Central, Parcul Iuliu Hațieganu și Radisson Garden.

Alexandru Florea

Un simplu student pasionat de jurnalism sportiv, urmărind cu determinare fiecare oportunitate de a învăța și progresa. Îmi propun să aduc informații autentice și captivante din lumea sportului, contribuind la diversitatea și prospețimea jurnalismului!

Learn More →

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

c84f6441-c169-4dc1-a330-8081262660f8