CFR Cluj trece din nou printr-un moment de răscruce. La doar două luni după ce a fost numit antrenor principal, italianul Andrea Mandorlini își încheie brusc aventura pe banca echipei din Gruia.
Decizia a fost confirmată de conducerea clubului, care a anunțat oficial despărțirea de tehnicianul italian „pe cale amiabilă”.
Până la instalarea noului „principal”, interimatul pe banca CFR-ului va fi asigurat de Ovidiu Hoban și Laurențiu Rus.
„Mulțumim, Andrea Mandorlini!
Clubul CFR 1907 Cluj și tehnicianul Andrea Mandorlini au încetat colaborarea începând din această seară.
În următoarea perioadă, de pregătirea echipei se vor ocupa antrenorii noștri secunzi, Laurențiu Rus și Ovidiu Hoban.
Îi mulțumim domnului Mandorlini pentru munca depusă la CFR Cluj în cele trei mandate ca antrenor al echipei noastre și îi dorim mult succes mai departe!”, a anunțat conducerea clubului CFR.
În locul său, ardelenii se pregătesc să-l readucă pe Dan Petrescu, omul care a scris unele dintre cele mai glorioase pagini din istoria recentă a clubului.
Mandorlini, în vârstă de 64 de ani, a sosit la CFR Cluj în vara acestui an, cu promisiunea de a reconstrui o echipă competitivă și de a readuce titlul în Gruia. Fostul antrenor al Veronei și al CFR-ului din perioada 2009–2010 a fost primit cu entuziasm, mai ales datorită amintirilor frumoase din primul său mandat, când i-a condus pe clujeni către un titlu de campioană. Totuși, a doua aventură nu a fost pe măsura așteptărilor.
Rezultatele modeste din debutul sezonului, prestațiile inconstante și tensiunile din vestiar ar fi dus la deteriorarea relației dintre Mandorlini și conducere.
În plus, surse apropiate clubului susțin că italianul nu ar fi fost pe aceeași lungime de undă cu jucătorii și stafful administrativ, ceea ce a făcut ca despărțirea să devină inevitabilă.
În locul său, CFR Cluj a decis să apeleze la o soluție de siguranță. Revenirea lui Iuliu Mureșan în conducere a dus la convingerea lui Dan Petrescu, antrenorul cu care echipa a cucerit nu mai puțin de patru titluri de campioană și a atins performanțe notabile în cupele europene.
„Bursucul” este așteptat să semneze un nou contract în următoarele zile.
Revenirea lui Petrescu este văzută ca o încercare a clubului de a readuce stabilitatea și mentalitatea de învingător.
