CFR Cluj va disputa în această seară, 31 octombrie, de la ora 20:30, duelul cu Dinamo, la București, în cadrul etapei a 15-a a Superligii. Confruntarea se anunță intensă, pe terenul uneia dintre pretendentele la un loc pe podium.
Feroviarii nu trec prin cea mai bună perioad și vin după succesul din Cupa României împotriva divizionarei secunde CSM Slatina, scor 4-0, dând astfel semne de revenire în formă, dar duelul cu Dinamo va fi cu siguranță mult mai complicat, dat fiind forma excelentă prin care trece formația roș-albă.
Clujenii se află fără victorie în acest sezon în deplasare, în dreptul lor fiind consemnate patru egaluri alte două înfrângeri. De asemenea, seria de meciuri directe dintre Dinamo și CFR Cluj în principala competiție internă a ajuns la 60, de 20 de ori s-au impus „câinii roșii”, de 28 de ori au câștigat clujenii, iar alte 12 partide s-au terminat la egalitate.
Ultima victorie pentru Dinamo în fața alb-vișiniilor este din 2017, când gruparea bucureșteană câștiga în Gruia cu 3-0. Au urmat 16 meciuri, din care 12 victorii pentru feroviarii de la CFR şi 4 remize.
Cea mai recentă dispută directă din Superligă a avut loc în aprilie 2025 și s-a încheiat la egalitate, scor 1-1.
Partida dintre Dinamo și CFR Cluj e programată astăzi, de la 20:30.
Cine va oficia partida dintre Dinamo și CFR?
CCA a publicat numele celui care va conduce meciul din runda cu numărul 15 a sezonului regulat.
Ultima etapă a turului de campionat le pune față în față pe CFR Cluj și Dinamo, două formații aflate în situații total diferite.
Confruntarea va fi oficiată la centru de Radu Petrescu. El va fi ajutat de Mihai Marica și Traian Neacșu, în calitate de tușieri, în timp ce al patrulea oficial va fi Viorel Flueran. De arbitajul video se vor ocupa Sebastian Colțescu (VAR) și Claudiu Marcu (AVAR).
În vârstă de 42 de ani, Radu Petrescu a condus în actuala stagiune 6 meciuri din Superligă, două jocuri din grupele UEFA Europa League, câte un meci din preliminariile UEFA Champions League și UEFA Europa League și o partidă din Cupa Arabiei Saudite.
De-a lungul timpului, centralul a abitrat CFR Cluj în 45 de partide, palmaresul „feroviarilor” fiind 24 de victorii, 10 remize și 11 înfrângeri.
