Revine „fotbalul mic”! Liga a III-a se reia cu prima etapă din 2021 în acest final de săptămână

Pauza competițională e pe terminate în „C”, iar reprezentantele județului Cluj revin la treabă vineri și sâmbătă cu meciurile din etapa a 11-a.

Înainte de reluarea Ligii 3, ne-am propus să trecem în revistă rezultatele din partidele amicale desfășurate în această iarnă de Someșul Dej, Sănătatea Cluj, Unirea Dej și Sticla Arieșul Turda, pe lângă prezentarea programului fiecăreia din acest weekend.

Transferuri importante bifate de nou-promovată

Foto: Facebook FC Someșul Dej

Cea mai activă în pauza competițională, cel puțin pe partea administrativă a fost Someșul Dej, câștigătoarea Ligii 4 Cluj din sezonul precedent. Dejenii au reușit câteva transferuri importante la nivelul eșalonului terț, bazându-se pentru retur pe nume noi cum ar fi Dan Bucșa, Denis Hordouan (ambii trecuți și pe la „U” Cluj), Emanuel Negru, sârbul Stefan Visic sau portarul Silviu Bodea.

Amicalele au fost de asemenea o reușită pentru dejeni, cu o singură înfrângere suferită, tocmai în ultima verificare, cu CS Ocna Mureș (0-1). În rest, Someșul a bifat următoarele rezultate: 3-0 cu Unirea Ungheni, 2-1 cu Sănătatea Cluj, 4-0 cu Progresul Șomcuta Mare, 3-0 cu Avântul Reghin, 4-0 cu Vulturul Mintiu Gherlii (L4) și 2-0 cu Sticla Turda.

Clasați pe locul 5 după 10 etape, cei de la Someșul Dej vor avea parte de un redebut complicat, chiar dacă pe teren propriu, urmând să joace cu liderul seriei a X-a, SCM Zalău, sâmbătă de la ora 15. Jocul va fi transmis pe pagina de Facebook a Someșului Dej.

Stare tensionată la Turda

Foto: turdanews.net

Situația cea mai complicată dintre cele 4 echipe ale județului se petrece la Turda, cu diverse probleme administrative pentru Sticla Arieșul, după cum a notat în câteva rânduri publicația Turda News. Chiar și așa, turdenii au disputat multe amicale în această iarnă, majoritatea pierdute însă, dar au și reușit o repatriere importantă, prin fundașul Florin Cordoș, adus de la Comuna Recea, după ce evoluase la Turda cu un an înainte.

Rezultatele partidelor de verificare: 1-2 cu Viitorul Cluj (juniori), 2-2 cu Soda Ocna Mureș, 0-4 cu Comuna Recea, 0-1 cu Gloria Bistrița, 1-0 cu ACS Florești (L4), 1-4 cu CS Ocna Mureș, 1-2 cu Someșul Dej, 0-2 CS Ocna Mureș și 3-1 cu CSM Satu Mare.

Înaintea reluării campionatului, Sticla Arieșul e pe locul 7, cu 11 puncte, fiind cea mai slabă din trio-ul clujean al seriei IX. Programul nu o ajută prea tare pe Turda, care are o deplasare la Avântul Reghin, formație ce se luptă pentru prinderea unui loc de baraj (vineri, ora 15).

Cu gândul la barajul de promovare în „B”

Foto: Facebook Unirea Dej

Postura de lider al seriei a IX-a o obligă pe Unirea Dej să continue forma excelentă arătată în prima parte a sezonului, pe care a terminat-o cu 25 de puncte dintr-un total de 30. Unirea a reușit două transferuri de viitor, prin aducerea portarului Ștefan Georgescu, dar și sub formă de împrumut a atacantului Sebastian Serediuc de la CFR Cluj.

Dejenii au fost mai ezitanți în amicale, strângând trei eșecuri (0-1 cu Viitorul Șelimbăr, 0-2 cu Comuna Recea și 0-2 cu Sportul Șimleu Silvaniei), pe lângă două victorii și un egal (5-0 cu Progresul Șomcuta Mare, 4-3 cu Gloria Bistrița și 1-1 cu Sănătatea Cluj).

Dintre cele 4 echipe ale județului, Unirea Dej are cea mai ușoară sarcină în etapa a 11-a, când va evolua în deplasare la modesta Industria Galda, ultima clasată (sâmbătă, ora 15).

Liniște la Sănătatea Cluj

Foto: Facebook Unirea Dej

Obișnuită în ultimii ani cu meciuri împotriva unor formații din primele două ligi, prin prisma Cupei României, Sănătatea Cluj nu traversează un sezon prea solid. Mutarea echipei la Jucu a contribuit la parcursul echipei după 10 etape, „virușii verzi” strângând câte 4 victorii și eșecuri, pe lângă două remize. Totuși, finalul anului trecut a adus și meciuri mai bune, cu egaluri împotriva fruntașelor CSO Cugir și Unirea Dej.

În ceea ce privește perioada de pregătire, Sănătatea a scârțâit, înregistrând următoarele rezultate: 1-2 cu Someșul Dej, 0-2 cu Sportul Șimleu, 1-1 cu Unirea Dej, 0-4 cu Minaur Baia Mare și 3-0 cu Progresul Șomcuta Mare.

„Virușii” au parte de un derby de clasament vineri, începând cu ora 15, o deplasare la Unirea Alba Iulia, clasată pe 6, la un punct în spatele Sănătății Cluj.

Programul etapei a 11-a

CSM Avântul Reghin – Sticla Arieșul Turda (Stadion „Avântul”, 12 martie, ora 15)

AFC Unirea 1924 Alba Iulia – Sănătatea Cluj-Napoca (Stadion „Minaur” Zlatna, 12 martie, ora 15)

FC Someșul Dej – SCM Zalău (Baza Sportivă Vad, 13 martie, ora 15)

ACS Industria Galda – Unirea Dej (Stadion Comunal Galtiu – Sîntimbru, 13 martie, ora 15)

Foto principal: PIXEL ProSport

Bucsi Krisztian

Learn More →

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

c84f6441-c169-4dc1-a330-8081262660f8