Dan Nistor, după victoria cu Oțelul: „Fanii merită să terminăm sezonul pe podium”

Mijlocașul veteran Dan Nistor a vorbit la flash-interviu după victoria Universității Cluj cu Oțelul Galați, scor 1-0, și a declarat că merită să termine sezonul regular pe podium, fanii merită acest lucru.

Universitatea s-a calificat matematic în play-off-ul Superligii, în premieră, de la introducerea acestui format în prima ligă.

„În a doua repriză ne-au pus în dificultate, dar am știut să gestionăm situația. Ne-am descurcat destul de bine, ne menținem acolo. Ne așteaptă un meci greu, cu FC Botoșani. Trebuie să câștigăm și sâmbătă, pentru a rămâne acolo.

Ce a fost mai greu a trecut. Acum suntem calificați în play-off, ar trebui să treacă presiunea, să jucăm fotbalul frumos pe care îl jucam și să terminăm pe podium, merităm acest lucru, echipa merită acest lucru, fanii merită acest lucru. Unii fani au plecat, săracii, de la 8 dimineața și abia au ajuns la meci.

Nu vreau să mă mai contrez, să mai intru în certuri. Noi ne vedem de treaba noastră, apoi vom trage linie și vom vedea ce se va întâmpla”, a declarat la flash-interviu.

sportulclujean

Learn More →

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

c84f6441-c169-4dc1-a330-8081262660f8