Alex Benchea este unul dintre cei mai apreciați alpiniști din România pentru faptul că nu se dă bătut în a sfida cele mai mari vârfuri din lume, în ciuda dizabilității sale de a fi...
Cea mai titrată echipă din provincie din ultimii ani, CFR Cluj, țintește al cincilea titlu consecutiv în acest sezon, astfel după ce Dan Petrescu și Edward Iordănescu au condus echipa spre triumf, conducerea și...
CFR Cluj a cucerit al 4-lea titlu consecutiv în acest sezon și al 7-lea din istorie. Este unul dintre cele mai greu obținute trofee de campioană din această serie post-insolvență. Dacă la primele 3...
Astăzi, 16 mai, se împlinesc 101 ani de la primul meci din istoria jucat de clubul de fotbal FC Universitatea Cluj, pe 1920, la Arad, cu gruparea locală Gloria. Meciul a început atunci la...
Legenda baschetului românesc, clujeanul Gheorghe Mureșan, singurul baschetbalist român care a trecut prin liga mare a acestui sport, are, începând de astăzi, un documentar, lansat de către NBA Europe pe Youtube. Videoclipul de 22...
Fostul jucător al Universității Cluj, Constantin Răduță, își începe astăzi, conform unui comunicat oficial, mandatul de președinte, el fiind numit vineri, 9 aprilie 2021, în funcție. Sportul Clujean îi dedică un portret noului președinte....
Garda de Fier (Mișcarea Legionară) condusă de Horia Sima s-a instalat la guvernare în 14-15 septembrie 1940, în coaliție cu generalul Ion Antonescu (atunci Ion Antonescu, conducătorul Armatei, încă nu era declarat mareșal n.r.),...
Biblioteca Județeană ”Octavian Goga” este partener într-un nou proiect european ce își propune să valorifice colecțiile deținute de persoane particulare sau cluburi sportive prin intermediul Bibliotecii Digitale a Europei – Europeana. Scopul este să...
”U” Cluj, echipa elanurilor nestăvilite, a scris marele gazetar Ioan Chirilă despre echipa de fotbal Universitatea Cluj în cartea aniversară a semicentenarului, celebra ”Șepcile Roșii”. Era atunci o componentă mare studențească. A fost o...
Jurnalistul Ciprian Rus, co-autor al volumelor „100% CFR” și „Vestiarul Campionilor”, alături de Zoltan Richard Cantor, a evocat câteva amintiri pe care le are alături de regretatul fotoreporter și un suporter înfocat al campioanei...