Fără „creierul” echipei Mihaela Ani-Senocico pe teren, plecată de la „U” Cluj după o ceartă cu antrenorul Alin Bondar, handbalistele universitare au suferit o nouă înfrângere categorică și fără drept de apel pe terenul formației HC Dunărea Brăila, scor 33-25 (18-14), în etapa a 5-a din Liga Florilor și rămân fără nicio victorie în acest debut de sezon 2019-2020.
Brăilencele s-au instalat la conducere pe tabelă încă din startul meciului și nu au mai cedat până la final, controlând autoritar confruntarea cu „U”, alb-negrele nefiind capabile să opună rezistență și să le pună probleme prea mari gazdelor.

Cu un lot subțire și format în special din tinere jucătoare fără experiență, tot greul a rămas pe pivotul Florina Chintoan, rămasă cea mai experimentată din lotul „studentelor”, însă „Roza” nu poate să țină singură în spate o echipă întreagă, iar adversarele au reușit să o anihileze foarte bine. Nici Diana Lazăr, o altă handbalistă cu experiență pe care se bazează „U” în acest sezon, nu a reușit să își creeze prea multe situații de a înscrie, iar dacă o echipă cu tradiție pe semicerc ca și Universitatea a ajuns să stea în două jucătoare e grav.
Marcatoarele lui „U” Cluj au fost următoarele (goluri/aruncări) (de la 7 m):
Chintoan 5/7, Lazar 4/7, Necula 4/7 (2), Gandulfo 4/10, Preda 2/2, Moraru 2/3, Pica 2/4, Boian 1/2, Dindiligan 1/4.
Etapa viitoare, „U” Cluj va primi vizita formației CSM Slatina.