Campioana României, CFR Cluj, a obținut o victorie chinuită miercuri, 4 decembrie, pe teren propriu, în etapa a 19-a, cu Sepsi Sfântu Gheorghe, scor 1-0 (0-0), grație unui gol reușit de Vinicius în ultimele minute.
Feroviarii au deschis scorul în minutul 6, dar reușita sa a fost anulată pe motiv de ofsaid. Gazdele au controlat meciul, au dictat tempo-ul jocului în primul sfert de oră, fără a-și crea ocazii notabile. Omrani a reluat periculos din careul de 16 metri, dar portarul advers a reținut (22), iar Sepsi și-au creat și ei o situație de gol prin Safranko, dar reluarea sa din șase metri s-a dus peste poartă (26). Prima parte s-a încheiat fără ocazii importante de ambele părți.
În debutul reprizei, CFR a avut o dublă ocazie în minutul 50 a lui Rondon, care nu a reușit să îl învingă pe Niczuly în două rânduri. Omrani a scăpat singur cu portarul, dar a reluat pe lângă poartă (58).
Tabela a rămas înghețată până în minutul 86, când fundașul central Paolo Vinicius a marcat golul victoriei cu o lovitură de cap din 8 metri, iar meciul s-a încheiat.
Trupa luo Petrescu acumulează 36 de puncte, la două distanță de ocupanta locului secund, Astra Giurgiu, care va evolua cu Craiova, iar o victorie a giurgiuvenilor ar detrona campioana en-titre din fruntea Ligii I.
Etapa viitoare, CFR Cluj va juca în deplasare, cu FC Botoșani, luni, duminică, 8 decembrie, de la ora 17:30.
ECHIPELE DE START
CFR Cluj: Arlauskis – Susic, Vinicius, Burcă, Camora – Itu, Culio, A. Păun – V. Costache, Rondon, Omrani
Rezerve: J. Fernandez – Peteleu, Cestor, Djokovic, Bordeianu, Petrila, L. Traore
Antrenor: Dan Petrescu
Sepsi: Niczuly – Barisic, Bouhenna, Tincu – R. Dimitrov, Vașvari, Velev, Fl. Ștefan – Carnat, Safranko, M. Ștefănescu
Rezerve: Fejer – I. Fulop, Diakhite, Andrezly, R. Deaconu, Csiszer, Salli
Antrenor: Leo Grozavu