Câteva momente bune, dar înfrângere în trei seturi cu Dinamo pentru „U” NTT

„U” NTT DATA Cluj-Napoca a pierdut în minimum de seturi, 0-3 (23-25, 18-25, 16-25) cu CS Dinamo București, în primul meci al turneului de la Galați. Finalista Cupei a controlat, cu mici excepții, tot jocul.

Dinamo a fost oarecum surprinsă doar în startul setului inaugural, când „U” NTT s-a apărat foarte bine și a condus cu 4-2. Bucureștencele au egalat la 4, după care s-au desprins pentru prima dată, 5-8. Clujul a revenit la 8-9, dar Dinamo s-a dus la 8-13 după acest moment, fiind solicitat un timp de odihnă pe banca ardelencelor.

„U” NTT nu s-a putut apropia la mai mult de trei puncte până la 17-19, iar ulterior la 19-20, echilibrând setul pentru ultimele mingi. Finalista Cupei României și-a arătat însă valoarea pe final și a luat setul cu 23-25, asta după ce „studentele” au salvat trei mingi de set.

Revenirea de moment a durat puțin

Momentele bune din finalul setului anterior s-au repetat și în debutul actului secund, când universitarele au putut menține egalitatea la 5. Dinamo a rupt elanul clujean cu cinci puncte consecutive, 5-10, dar fetele Luminiței Trombițaș au revenit încă o dată, 9-11.

Formația din capitală și-a refăcut un avantaj de patru lungimi (10-14, 12-16 sau 13-17), înainte să meargă iar la +5, scor 17-22. În cele din urmă setul s-a terminat cu 18-25 pentru Dinamo.

Fără istoric în ultimul set

Spre deosebire de primele două seturi, „U” NTT a pornit foarte slab în al treilea act, 1-4, asta după ce clujencele reușiseră primul punct. Dinamo s-a desprins la patru puncte în față, 4-8, înainte ca avantajul să se dubleze, 4-12. Fetele pregătite de Milos Gavrilovic nu au întâmpinat deloc probleme și s-au impus cu 16-25, într-un ultim act fără istoric, pentru 0-3 la general.

Adina Stanciu a strâns 10 puncte pentru Cluj, urmată de Simina Străchinescu (9), în timp ce din tabăra adversă s-au remarcat Nasya Dimitrova (17) și Eli Uattara (14).

Clujencele joacă luni, de la ora 18, cu gazdele turneului, CSU Belor Galați, în fața cărora au o revanșă de luat după acel 0-3 sec din Cupă.

Foto: Sportul Ilustrat

Bucsi Krisztian

Learn More →

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *