Semifinala, destinația finală! U-BT pierde cu Oradea și ratează șansa unei noi finale de Cupă

U-Banca Transilvania a pierdut, 81-89, cu CSM Oradea în semifinala a doua din Cupa României la baschet masculin. Clujenii au avut două reprize diametral opuse și au pierdut în premieră pe plan național în acest sezon.

U-BT: Wright – Edwards – Vida – Grasu – Stipanovic

Oradea: Watson – Fometescu – Holt – Zekovic – Valeika

Foto: Ovidiu Bujor

Debutul partidei a adus coșuri de ambele părți, clujenii fiind cei care au avut în mai multe rânduri avantaj de trei puncte (5-2, 8-5, 11-8), replica orădenilor venind de la Giordan Watson. Dragan Zekovic și David Vida au continuat lupta de la mare distanță, cu câte o treiță, Holt restabilind egalitatea la 16.

CSM Oradea a trecut în față cu trei minute și jumătate din primul sfert, coșul lui Fometescu fiind dublat de lay-up-ul semnat de Watson, 16-20. U-BT a preluat conducerea la 22-20, dar în cele din urmă tot „Leii Roșii” au terminat pe plus, scor 24-25, la finalul primului sfert. Ambele combatante au tras foarte bine, Clujul având de partea sa un procentaj de 60% de la distanță!

Două posesii în față și pentru U-BT. Oradea are momente de „ceață” pe atac

Foto: Ovidiu Bujor

Alb-negrii au egalat în două rânduri, la 25 și 28, înainte ca Marquis Wright să înscrie pentru 31-28, cu un and-one. Clujul și-a prelungit avantajul până la 34-28, dar Fometescu a redus handicapul la o singură posesie (37-34), înainte că Broussard să rateze din spațiul de trei secunde apropierea la un punct.

„Studenții” au trecut apoi în două rânduri la linia de fault, prin Stipanovic și Wright, diferența crescând la 43-36, prin liberele transformate de conducătorul de joc american. Diferența a scăpat ușor de sub control în defavoarea bihorenilor, iar U-BT s-a desprins la nouă puncte (45-36 și 48-39), iar ulterior Justin Edwards și-a împărțit aruncările libere, scor 49-39.

Cifre extrem de bune pentru Grasu și colegii săi pe atac

Foto: Ovidiu Bujor

U-BT și-a menținut forma excelentă pe atac până la ultima sirenă din sfertul secund și a intrat la cabine cu 54-44. Marquis Wright (13) și Giordan Watson (15) au reușit cele mai multe puncte după două sferturi, Clujul având procentaje peste medie, cu 73% la nivelul aruncărilor și 64% de la mare distanță, pe lângă 13-8 în ceea ce privește assist-urile!

Ștefan Grasu a avut din nou o evoluție entuziasmantă, cu 3/3 la aruncări în prima repriză, două dintre acestea fiind din afara arcului de cerc. Fără greșeală pe aruncări au fost și Stipanovic, Edwards sau Tarolis.

„Leii Roșii” renasc și disputa se reechilibrează

Foto: Ovidiu Bujor

Oradea a început puternic sfertul al treilea, cu un parțial de 8-3 și a tăiat la jumătate avantajul alb-negrilor. Watson a înscris cinci puncte la rând și scorul a devenit 57-52. Defensiva mult mai atentă a bihorenilor a dat roade, iar după o intercepție, Holt înscrie pe contră și o apropie pe CSM la -3.

Oradea și-a prelungit run-ul din acest sfert, ajungând la 14-3, și Stephen Holt și-a înscris ambele aruncări libere, pentru 57-58! U-BT s-a trezit din șoc și pe două atacuri rapide, Edwards și Vida au înscris cu panoul, „studenții” venind din nou la conducere (61-58).

Adversarele s-au alternat la conducere în ultimele trei minute ale sfertului, dar după tripla lui Richard la 64-62, Green a găsit răspunsul și a stabilit scorul acestui parțial, 64-64. Orădenii au izbutit un sfert extrem de bun, câștigat cu 20-10!

Totul sau nimic în sfertul decisiv

Foto: Ovidiu Bujor

Clujul a deschis „banca” punctelor, 67-64 în ultimele 10 minute, dar Oradea a replicat prin Markovic (67-69). Ultima campioană a țării s-a dus chiar la două posesii în decurs de câteva secunde, 70-74, printr-un lay-up semnat pe Watson, după o minge „furată” de la Richard.

După multe momente în care diferența s-a perindat între două și patru puncte, Wright a reușit un and-one și a readus-o pe U-BT la 79-80. Oradea „s-a enervat” și tandemul Zekovic-Watson a urcat scorul la 79-85, cu 57 de secunde rămase. Americanul naturalizat a prins o treiță crucială, din fața lui Grasu, iar Silvășan a solicitat time-out!

Stipanovic a putut replica rapid, dar alb-negrii au încasat patru puncte la rând, toate de la linia de fault (81-89). Clujenii s-au întrecut în mingi pierdute și Oradea s-a impus, 81-89, provocând prima înfrângere pe plan național pentru U-BT.

Giordan Watson, killer-ul Clujului!

Marquis Wright a reușit un nou meci foarte bun, cu 21 de puncte, 2 recuperări și 4 pase decisive, fiind urmat de Patrick Richard (15 puncte, 4 recuperări, 5 pase decisive) și Andrija Stipanovic (12 puncte, 5 recuperări, 3 assist-uri).

Giordan Watson a fost omul partidei, cu 30 de puncte, 2 recuperări, 4 pase decisive și 4 intercepții, fostul conducător de joc al celor de la U-BT conducându-și echipa spre finală. Watson a fost urmat de Stephen Holt și Nikola Markovic, cu câte 12 puncte.

CSO Voluntari și CSM Oradea va fi meciul cu trofeul pe masă din ediția 2021 a Cupei, partida urmând să se dispute marți de la ora 19!

Foto: Ovidiu Bujor

Bucsi Krisztian

Learn More →

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *