Echipa de baschet masculin U-BT Cluj-Napoca a reușit un meci de povestit nepoților, interzis cardiacilor chiar, la Vilnius, în optimile de finală ale EuroCup. Trupa pregătită de Mihai Silvășan a reușit să se impună, după două reprize de prelungiri, în fața lituanienilor de la Wolves, scor 100-99, și să obțină calificarea în sferturile de finală ale competiției.
Pentru baschetbaliștii alb-negri este a doua calificare consecutivă în sferturile de finală ale EuroCup. Lituanienii au condus în permanență pe tabelă, dar campionii României au reușit să întoarcă soarta jocului și să își adjudece victoria.
Primul coș al partidei a fost înscris de U-BT, prin Hankins, servit de Simpson, iar replica lituanienilor a venit de la Zamaitis, cu un coș cu fault. Cele două formații au mers cap-la-cap, iar Wolves a bifat prima triplă a jocului. Simpson a înscris și tot el a reușit prima treiță a clujenilor în acest meci. Primul sfert s-a încheiat cu Wolves în avantaj, 33-20.
În sfertul al doilea, Stephens, Salin și Richard au bifat un run de 10-0, iar U-BT Cluj a preluat conducerea la o posesie. Lituanienii au înscris prin Thurman, Mokoka a replicat de sub panou, după care a urmat la post Seeley de la trei puncte. Wolves a continuat să se mențină la timona partidei, iar scorul la pauza mare a fost 48-39.
Alb-negrii au ieșit mai determinați de la vestiare și au deschis tabela prin Stephens, urmat de Simpson. Replica lituanienilor a venit rapid printr-un slam-dunk reușit de Taylor, iar Zavier Simpson a readus liniștea în sală cu un coș de trei puncte. După un forcing ofensiv bun și un joc calculat, U-BT Cluj-Napoca a încheiat sfertul al treilea cu scorul de 64-57.
Meci spectaculos și deschis oricărui rezultat
În sfertul patru, Patrick Richard a înscris spectaculos și a apropiat Clujul la două lungimi în spatele adversarilor. U-BT Cluj a reușit să treacă la conducere pe tabelă grație unor libere transformate perfect de Karel Guzman și Sasu Salin, 69-70. Stephens a realizat un alley-oop servit de Simpson, iar acesta din urmă, alături de Guzman, au înscris o serie de coșuri decisive. O triplă marca Taylor a reintrodus-o în meci pe Wolves, iar Cowan a restabilit egalitatea.
Cele două formații au avut nevoie de prelungiri suplimentare, la scorul de 81-81, după patru sferturi de joc.
În debutul prelungirilor, Hankins a amrcat primele 6 puncte ale echipei, dar gazdele s-au ținut aproape de U-BT pe tabelă. Probabil cel mai bun om al lituanienilor, Cowan, a reușit primul coș de trei al prelungirilor, la care Simpson a răspuns prin același procedeu. Gazdele din Lituania au egalat la 90 la finalul primei reprize de prelungiri și echipeie au intrat în repriza a doua suplimentară.
Hankins și Guzman au fost la înălțime, Cowen a transformat patru libere, iar Taylor a înscris și el. U-BT Cluj nu a cedat lupta și a continuat să rămână sus, în ofensivă. Richard a înscris de trei puncte, Kulboka a obținut un coș cu fault, dar Wolves nu a mai reușit să întoarcă soarta jocului și astfel U-BT Cluj-Napoca a obținut victoria și calificarea în sferturile de finală ale EuroCup.
Cei mai buni marcatori ai U-BT Cluj au fost MVP-ul meciului, Zavier Simpson, cu 26 de puncte și 14 pase decisive, urmat de DeShawn Stephens, cu 17 pyncte, Hankins și Guzman, ambii cu 15 puncte.
U-BT Cluj-Napoca o va întâlni pe Valencia Basket, în deplasare, în sferturile de finală ale EuroCup. Meciul va avea loc pe 11 martie, de la ora 19:00.