Eșalonul al treilea a debutat în acest final de săptămână, primele echipe intrate în „horă” fiind CFR 2 și Viitorul Cluj, ambele vineri.
Nou-promovata Viitorul n-a putut emite deloc pretenții cu mult mai experimentata CS Hunedoara, grupare ce și-a propus ca obiectiv promovarea în eșalonul superior la finalul acestei stagiuni. După 1-4 la pauză, tinerii clujeni au încasat alte două goluri pe final, de la același jucător (Petre Simon), dar remarcatul partidei a fost Sergiu Arnăutu, care a bifat un hattrick.
Un debut mult mai fericit au avut „micii” ceferiști, care au înscris câte un gol în ambele reprize cu Lotus Băile Felix, pentru 2-0 la final. Reușitele lui Robert Silaghi și Raul Haiduc au adus primele puncte din actuala stagiune pentru „feroviari”, care sunt pe podiumul seriei a X-a.
Sănătatea egalează pe final, Someșul Dej pierde toate punctele în două minute
Sănătatea Cluj a întâlnit un nou adversar cu pretenții în cadrul acestei săptămâni, după Universitatea Cluj în Cupă, acum „virușii” deplasându-se la Cugir. Metalurgistul a deschis scorul și a condus cu 2-1, dar Șumblea și-a salvat echipa de la eșec pe teren străin, marcând golul egalizator în minutul 81.
Nu așa de norocoasă a fost și Someșul Dej într-un derby al seriei cu Minaur Baia Mare, cele două adversare aflându-se la egalitate până în minutul 89. Atunci Teuț a punctat pentru maramureșeni, iar peste un minut distanță a venit reușita de 1-3, din partea lui Bura și toate punctele se duc în traista Minaurului, altă formație ce caută revenirea în Liga 2.
În fine, Sticla Arieșul Turda s-a văzut învinsă la Ocna Mureș, unde a încasat două goluri în decurs de 8 minute în prima repriză. Deși Florin Dan a redus din diferență, turdenii n-au putut egala până la ultimul fluier, pierzând în fața unei echipe de care au trecut ușor în ambele meciuri din stagiunea precedentă.
Rezultatele și marcatorii:
Seria a IX-a
Academia de Fotbal Viitorul Cluj – CS Hunedoara 1-6 (1-4) – Robert Râză (29) / Sergiu Arnăutu (7, 19, 31), Laurențiu Buș (24), Petre Simon (86, 87)
CS Ocna Mureş – Sticla Arieşul Turda 2-1 (2-0) – Florin Socaci (18), Alecu Cioară (26) / Florin Dan (74)
Metalurgistul Cugir – Sănătatea Cluj 2-2 (1-0) – Alin Șuteu (40), Marius Lupu (73) / Cosmin Tilincă (63), Darius Șumblea (81)
Seria a X-a
CFR Cluj 2 – Lotus Băile Felix 2-0 (1-0) – Robert Silaghi (35), Raul Haiduc (75)
Someşul Dej – Minaur Baia Mare 1-3 (1-1) – Raul Cristea (9) / Alin Văsălie (10), Arthur Teuţ (89), Adrian Bura (90)
Foto principal: Facebook Academia de Fotbal Viitorul Cluj