Cum a comentat Silvășan a doua victorie din play-off-ul Ligii Naționale cu SCM Craiova. „Am arătat o atitudine mai bună”

Echipa de bashet masculin U-Banca Transilvania Cluj a obținut a doua victorie în confruntarea din play-off cu SCM U Craiova, scor 79-70 și merge în Bănie cu un avantaj de 2-0 în duelurile directe.

Tehnicianul MIhai SIlvășan a declarat că echipa sa a avut o atitudine mai bună în meciul de vineri.

„Până la urmă asta este cel mai important, că avem 2-0. A fost un meci în care am arătat o atitudine mai bună decât miercuri. Mă bucur pentru acest lucru. Exceptând începutul, care a fost foarte prost din toate punctele de vedere, am revenit și am avut intesitatea necesară.

Am câștigat multe mingi și am dat coșuri ușoare. După acel moment am controlat meciul, chiar dacă ofensiv nu am oferit o evoluție strălucită, procentajele noastre nefiind foarte bune. Una peste alta, trebuie să găsești soluții să câștigi, indiferent de ce zi parcurgi din punct de vedere ofensiv.

Urmează meciul de la Craiova, unde vrem să ne impunem. Referitor la arbitraj, nu pot să mă pronunț. Trebuie să văd meciul și nu pot să am vreo părere acum.

Cred că s-a fluierat la fel și într-o parte și în cealaltă. Noi trebuie să continuăm să ne apărăm agresiv, deoarece avem o bancă suficient de lungă.

Astăzi doi jucători au fost eliminați din cauza greșelilor personale, însă ne-am descurcat și am încheiat meciul bine. Mâine va fi o zi liberă, apoi duminică revenim la antrenamente și luni plecăm la Craiova”, a declarat Silvășan la finalul meciului.

Următorul joc oficial pentru U-BT Cluj-Napoca va fi la Craiova, marți, 18 aprilie de la ora 19:00.

Vasile Manu

10 ani de experiență în presă. Am scris și scriu în continuare și pentru eClujeanul.ro din luna iulie 2012, foaiatransilvana.ro și clujulpolitic.ro. Am acoperit toate domeniile de activitate, politic, social, administrativ, iar din iunie 2019 sunt în slujba sportului din Cluj odată cu înființarea sportulclujean.ro.

Learn More →

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *